Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar 2023, EDIȚIA a X-a

Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar a ajuns la cea de-a X-a ediție, fiind organizată în perioada  19-22 Octombrie 2023 la Hotel Piatra Mare, Poiana Brașov și reușind în acești ani să mobilizeze și să coaguleze principalii actori din sistemul sanitar, facilitând dialogul între părți. Evenimentul este organizat de către UMFST “George Emil Palade” din Târgu Mureș – Disciplina de Sănătate Publică si Management și Asociația SURYAM, managementul evenimentului fiind asigurat de către Health Events (SURYAM SRL, SMARTFARM SRL, NEOPRIVACY MANAGEMENT SRL).

Partenerii CNMFMS2023 : ISPOR Romania – Societatea Română de Farmacoeconomie. La eveniment vor participa peste 500 de directori din unități spitalicești și clinici medicale, reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate (CNAS, MS, CMR, CFR, ANMCS, ANMDM, Parlament, SNSPMPDMS), companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie.

Participarea națională și internațională a unor personalități importante din domeniu transformă această conferință într-un important eveniment și schimb de experiență, oferind posibilitatea comunicării cu reprezentanți ai celor mai importante instituții și companii din domeniul sanitar.