Conferința „Tulburări de Spectru Autist” 2023

Peste 10 specialiști vor vorbi despre tehnicile analizei comportamentale aplicate și rezultatele terapiei ABA în cazul copiilor cu TSA

Pe 26 și 27 mai, Centrul Joy Story din Cluj Napoca, împreună cu Asociația Autism Voice, organizează cea de-a treia editie a Conferinței „Tulburări de Spectru Autist”.

Evenimentul are scopul de a informa specialiștii, cadrele didactice, studenții sau părinții în vederea utilizării tehnicilor analizei comportamentale aplicate (ABA) în tulburarea de spectru autist sau alte tulburări pervazive de dezvoltare, crearea unei comunități pentru persoanele implicate în acest context, dar și formarea de parteneriate între organizații interesate să ajute și să se implice în mod constant în acest domeniu.

„Unul dintre motivele care stau la baza organizării unui astfel de eveniment este nevoia din ce în ce mai des întâlnită a specialiștilor de a fi aproape și de comunitate, nu doar de copiii care frecventează centrele de terapie ABA. Din respect pentru ceea ce implică aceasta meserie, dorim să fim la curent cu ultimele descoperiri din domeniu pe care apoi să le putem pune în practica de zi cu zi și de asemenea să le transmitem tuturor celor interesați: părinți, bunici, cadre didactice, terapeuți. Astfel, ne dorim să aducem laolaltă persoane care au un punct de interes comun pentru a face schimb de informatii, experiențe, opinii și argumente bazate științific și ulterior pentru a le utiliza într-un mod cât mai benefic pentru dezvoltarea potențialului copiilor cu autism și alte tulburări pervazive de dezvoltare”, Iulia Părăuan, președinte JoyStory.

În cadrul evenimentului vor participa lectori români din domeniul analizei comportamentale aplicate, acreditați internațional BACB (Board Analyst Certification Board), cât și psihologi sau medici psihiatri.

Studiile internaționale arată că dacă de la vârsta de 2 ani sau chiar mai devreme, copiii cu autism încep un program intensiv de terapie ABA, de 20 – 30 de ore săptămânal, timp de doi ani fără întrerupere, se pot obține rezultate semnificative. 50% dintre copiii cu autism pot fi recuperați dacă beneficiază de terapie intensivă în primii ani de viață. Până la 30% dintre copii vor fi complet independenți, iar simptomele autismului dispar, 20% vor fi independenți și vor avea o viață normală, dar vor necesita îndrumare și consiliere și sprijin din partea familiei. Este necesar ca specialiștii terapeuți, cât și părinții, să fie informați despre terapia ABA, care are rezultate concrete în cazul copiilor cu TSA”, declară Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice și ABA Masters.

Temele de discuție din panelurile vorbitorilor abordează subiectul autismului într-o manieră complexă, plecând de la supervizarea programelor de terapie in cadrul centrelor ABA, până la strategiile abordate în cazul tulburarilor de alimentație, evitarea patologică a sarcinilor și integrarea scolară a copilului cu TSA.

Participanții vor primi diplome cu credite de la Colegiul Psihologilor din România pentru psihologii cu drept de liberă practică, reduceri și materiale de la lectorii care vor lua cuvântul.

Înscrierile se pot face prin completarea formularului de pe site: https://www.joystory.ro/event-tulburari-autist/

Organizator: https://www.joystory.ro/event-tulburari-autist/