Asociația Română de Psihologie Clinică organizează Al 9-lea Simpozion National de GerontoPsihologie cu tema ”Punte între Prezent și Viitor: Ipostaze și Perspective în GerontoPsihologie” ce se va desfășura în perioada 28-29 Octombrie 2023 la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
Acest eveniment se desfășoară anual începând cu 2015. Simpozionul se adresează psihologilor, cercetătorilor, dar și altor profesioniști interesați de domeniul particular al Gerontopsihologiei și în general de domeniile Psihologie clinică, Psihoterapie, Gerontologie și Geriatrie.
ARPC reunește specialiști într-un cadru multidiscliplinar şi creează ambientul specific pentru desfășurarea a 3 sesiuni plenare și 3 wokshopuri tematice.
CONDIŢII DE PARTICIPARE
Psihologii cu drept de liberă practică vor primi certificate A.R.P.C. creditate C.P.R.!
> eveniment in curs de avizare C.P.R. <
Specialiştii din alte domenii beneficiază de certificare A.R.P.C. ca participant la Simpozion Național.
Pentru participarea la Simpozionul de GerontoPsihologie se vor plăti:
taxa de participare de 300 lei până la data de 20 octombrie 2023 în Contul A.R.P.C.: RO25 BRDE 445S V550 0932 4450 deschis la BRD Agentia Triumf (cu specificare Simpozion Gerontopsihologie-9).
* Pentru studenți/masteranzi/doctoranzi taxa de participare este de 150 lei (în baza unui document justificativ la zi) *
Vă rugăm să trimiteți confirmarea participării până la data de 20 octombrie 2023 cu datele (Nume-Prenume, Cod CPR) pentru completarea certificatelor înregistrate la Colegiul Psihologilor din România şi documentele de plată pentru procesare facturi pot fi trimise la adresa contactarpc@gmail.com.
Informaţii suplimentare: contactarpc@gmail.com; www.arpclinic.org
Vă aşteptăm!
Comitet Organizare Simpozion ARPC
Organizator: https://www.arpclinic.org/simpozion-na%C8%9Bional-ix