The Dietitian 2023 – Ediția I 2023

The Dietitian, prima conferință acreditată cu puncte de Educație Medicală Continuă pentru Dieteticieni (EMCD), adresată nutriționiștilor-dieteticieni, va avea loc pe 17 noiembrie 2023, la Cluj-Napoca și reunește specialiști din întreaga țară. Evenimentul este organizat de către Asociația Dieteticienilor din România, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România prin Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din județul Cluj.

Prima ediție a conferinței The Dietitian, ce abordează tema „Comunicarea – Ingredient cheie în practica dietetică,” se va desfășura în format fizic pe data de 17 noiembrie 2023, la The Office, în Cluj-Napoca. La evenimentul academic sunt așteptați profesioniști din domeniul nutriției și dieteticii, precum și absolvenți ai studiilor de licență în specializarea Nutriție și Dietetică, dar și studenții care urmează această specializare din universitățile de profil din țară.

The Dietitian, prima conferință acreditată cu puncte de Educație Medicală Continuă pentru Dieteticieni (EMCD), își propune promovarea schimbului de experiență între profesioniști și consolidarea comunității de dieteticieni, dar și îmbunătățirea abilităților de comunicare ale acestora prin intermediul prezentărilor interactive, sesiunilor de dezbateri, atelierelor practice și expozițiilor planificate pe parcursul evenimentului.

Într-o lume în continuă schimbare, înțelegem cât de important este ca specialiștii să fie mai mult decât autorități în domeniul știintei nutriționale. Pacienții noștri merită nu doar informații precise, ci și sprijinul și înțelegerea unui expert care poate comunica cu blândețe și empatie. Suntem aici pentru că înțelegem puterea pe care cuvintele noastre le au în a motiva și a influența pozitiv modificarea comportamentului alimentar. Astfel, ne propunem să oferim aceste oportunități de creștere profesională, susținând excelența în practica dietetică și îmbunătățind calitatea vieții pentru toți cei pe care îi servim„, declară Dr. Laura Gavrilaș, Nutriționist-Dietetician, Președintele Asociației Dieteticienilor din România.

În cadrul conferinței, specialiștii invitați vor explora subiecte precum: strategii de comunicare eficiente pentru intervenții nutriționale în rândul adolescenților, principii de comunicare în educația nutrițională la nivel comunitar, abordarea grupului de persoane cu obezitate, modalități eficiente de comunicare pentru a susține schimbarea pozitivă în comportamentul de sănătate al pacienților, particularități ale comunicării cu pacientul în mediul online, sau elemente de comunicare impotante în personal branding pentru dieteticieni.

Evenimentele special concepute pentru nevoile dieteticienilor reprezintă un pilon esențial în dezvoltarea profesională a acestora. Această formare continuă nu aduce beneficii doar pentru specialiști, ci și pentru pacienți, deoarece asigură furnizarea de servicii de înaltă calitate, adaptate la cele mai recente descoperiri în domeniu„, declară Dr. Florina Ruța, Președintele Colegiului Dieteticienilor din România.

Agenda Conferinței The Dietitian cuprinde subiecte abordate de specialiști din domeniu din întreaga țară. Dintre aceștia fac parte:

  • Anca Ignat-Sâncrăian – Nutriționist-Dietetician;
  • Andreea Cristea – CEO și fondator al MPR Agency;
  • Sigina Pop – Nutriționist – Dietetician;
  • Irina Mateieș – Medic primar – Medicină de familie, Nutriționist-Dietetician;
  • Georgiana Ispas – Nutriționist – Dietetician, PhD student la Cluj School of Health, FSPAC;
  • Nicoleta Tupita – Nutriționist – Dietetician, Manager Nutriție și Comunicare Internă;
  • Alina Forray – Asist. univ., PhD(c) UMF Cluj-Napoca
  • Mădălina Ungur – Nutriționist – Dietetician,
  • Diana Porumb – Nutriționist-Dietetician;
  • Adina Rusu – Nutriționist – Dietetician
  • Oana Dumitrașcu – Nutriționist-Dietetician

Pentru participarea la conferință, biletele pot fi deja achiziționate, iar mai multe detalii despre eveniment pot fi consultate pe site-ul oficial: https://www.asociatiadieteticienilor.ro/the-dietitian-2023/

Sponsori Platinum: Biogena, Nestle, Healthy & Tasty By Laura.

Sponsori Gold: La Casa Events, MPR Agency, ProNat, Apa D’ora,

Sponsori Silver: Pro Nutrition, Brutăria Claudia