Exercițiul fizic – Metodă de prevenție a fragilității la pacientul vârstnic

Exerciţiul fizic, în sine, poate înlocui orice medicament, dar nici un medicament din lume nu poate înlocui exerciţiul fizic”(P.H.Tissie)

Fragilitatea: identificare și diagnostic
Una dintre cele mai provocatoare probleme pentru populația în vârstă este starea clinică de fragilitate. Identificarea în timp util a fragilității poate ajuta la reducerea probabilității de progresie a acesteia și poate sprijinii gestionarea pe termen lung a sănătății și calității vieții. O metodă comună de a oferi acces la această îngrijire este prin protocoale de identificare și îngrijire a fragilității. Aproximativ 10% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani au fragilitate, ajungând la un sfert și jumătate dintre cei cu vârsta peste 85 de ani.
De-a lungul timpului, numeroși clinicieni au încercat să ofere o definiție fragilității, existând o gamă variată de opinii medicale asupra acestui concept. Dintre acestea, notabile sunt următoarele, ce percep fragilitatea ca:

• rezultatul reducerii multisistemice a abilităților fiziologice, limitând capacitatea de adaptare la stres sau la schimbări din mediu, un status de vulnerabilitate / slăbiciune [1];
• diminuarea rezervelor fiziologice ale organismului și un risc crescut de dizabilitate un stadiu între funcţional şi nefuncţional, între sănătos şi bolnav [2];
• pierderea rezistenţei [3].
• Ulterior au fost enunțate definiții ce se bazează pe conceptul afectării multisistemice a organelor.

Conceptul de fragilitate este un mod de a înţelege îmbătrânirea, de a avea o abordare particulară față de pacientul vârstnic fragil, atrăgând atenţia asupra vârstnicilor care se află la risc crescut de a deveni dependenţi şi de a prezenta un prognostic nefavorabil [4].
În ultimii 25 de ani, au fost propuse numeroase criterii pentru diagnosticarea fragilității (Fig. 1), majoritatea în raport cu mecanismele lor cauzale. Cele mai comune și mai validate măsurători de fragilitate sunt Fragilitatea lui Fried Fenotip[5] și Indicele de fragilitate al lui Rockwood și Mitnitski(FI) ce consideră fragilitatea ca un continuum. Oferă o fragilitate totală scor calculat prin însumarea numărului de deficite de sănătate împărțit la total numărul de deficite [6]. O măsură hibridă care conține elemente a fost dezvoltat atât din FI, cât și din Fenotipul de fragilitate al lui Fried: scara FRAIL[7], iar scala de fragilitate a lui Garcis[8] a identificat 7 dimensiuni de fragilitate (nutriția echilibrului energetic, activitatea fizică, sistemul nervos, sistemul vascular, forța, rezistența și viteza mersului) reprezentate de 12 itemi.
Pentru o longevitate active trebuie inversata fragilitatea iar pacienții noștrii sa ajungă din stadiul prefragil in stadiul de robust. Cea mai facilă intervenție cu impact asupra bolilor cronice ale pacientului geriatric este activitatea fizică supravegheată și coordonată de o echipă multidisciplinară(geriatru, recuperare fizică, kinetoterapeut, s.a.).

Inversarea fragilității prin excercițiul fizic
Aproximativ 2 milioane de decese pe an sunt atribuite inactivității fizice. OMS emite că un stil de viață sedentar ar putea să fie printre primele 10 cauze de deces și dizabilitate din lume. Aproximativ 60 -85% dintre oamenii din lume – duc un stil de viață sedentar, ceea ce îl face una dintre cele mai grave, dar insuficient abordate probleme de sănătate publică ale vremurilor noastre și aproape două treimi dintre copii sunt, de asemenea, insuficient de activi, cu implicații grave pentru sănătatea lor viitoare.
Activitatea fizică regulată este asociată cu un risc redus de a dezvolta o anumită boală. Este indicată când recomandarea generală globală privind activitatea fizică pentru sănătate poate fi aplicată pentru a reduce riscul [8]. În conformitate cu aceste recomandări generale, adulții vârstnici ar trebui să facă cel puțin 150 de minute de activitate fizică aerobă de intensitate moderată pe parcursul săptămânii sau cel puțin 75 de minute de activitate fizică aerobă de intensitate viguroasă pe parcursul săptămânii sau o combinație echivalentă de activitate fizică de intensitate moderată și viguroasă [9]. De asemenea, sunt recomandate activități de întărire musculară, 2 sau mai multe zile pe săptămână.
Activitatea fizică ca tratament include vindecarea, prevenirea recidivelor, încetinirea progresului bolii, ameliorarea simptomelor și/sau reducerea limitărilor funcționale prin creșterea fitnessului aerob și a forţei. Recomandările se bazează în primul rând pe studii asupra efectelor programelor specifice de activitate fizică în cazul unui anumit diagnostic.
„Everybody wants to grow old, but nobody wants to be old” iar una dintre măsurile eficiente cu impact asupra unei îmbătrâniri sănătoase o reprezintă activitatea fizică încă din perioada de adult tânăr.

Consolidarea rezilienței
Termenul „reziliență” nu este nou și este definit ca abilitatea de a reveni după o întâlnire stresantă sau o adversitate în viață. Este un concept cu mai multe fațete și dificil de măsurat, cu două categorii principale: reziliența fizică și reziliența psihologică (mentală și/sau cognitivă). Reziliența fizică a devenit un subiect de interes în ultimii ani și este definită ca „abilitatea de a recupera sau optimiza funcția în fața pierderilor sau bolilor legate de vârstă”. Din acest motiv activitatea fizică și psihică intensă poate consolida reziliența și inversa fragilitatea. Recuperarea geriatrică este un domeniu de interes larg pentru prescripția activității fizice în tratamentul multor patologii de la boli de inimă la boli psihiatrice sau oncologice cu reducerea semnificativă a mortalității și morbidității, pe lângă îmbunătățirea calității vieții pacienților vârstnici.
În viitor, o strategie aprofundată de secvențiere de generație următoare prin secvențierea întregului genom sau exom, precum și studii epigenetice ar putea oferi o imagine mai nuanțată a geneticii fragilității. Este încă devreme pentru domeniul geneticii fragilității, deși indicii de la studiile genetice privind îmbătrânirea și longevitatea sunt promițătoare.
Medicina geriatrică are un rol important în prescrierea exercițiului pentru sănătate și motivarea pacienților să fie mai activi fizic indiferent de vârstă.

Bibliografie

1. Walston J, Hadley EC, Ferrucci L, Guralnik JM, Newman AB, Studenski SA, Ershler WB, Harris T, Fried LP. Research agenda for frailty in older adults: toward a better understanding of physiology and etiology. J Am Geriatr Soc. 2006;54:991-1001.
2. Ferrucci L, Guralnik JM, Studenski S, Fried LP, Cutler Jr GB, Walston JD. Designing randomized, controlled trials aimed at preventing or delaying functional decline and disability in frail, older persons: a consensus report. J Am Geriatr Soc. 2004;52:625-634.
3. Markle-Reid M, Browne G. Conceptualizations of frailty in relation to older adults. J Adv Nurs. 2003;44:58-68.
4. Dodds RM, Roberts HC, Cooper C. The Epidemiology of Sarcopenia. Journal of clinical densitometry: the official journal of the International Society for Clinical Densitometry, 2015;18(4):461-466.
5. Fried LP, Tangen CM, Walston J, Newman AB, Hirsch C, Gottdiener J, Seeman T, Tracy R, Kop WJ, Burke G, et al. Frailty in older adults: evidence for a phenotype. J Gerontol A Biol Sci Med Sci. 2001;56(3):M146–M156.
6. Rockwood K, Song X, MacKnight C, Bergman H, Hogan DB, McDowell I, Mitnitski A. A global clinical measure of fitness and frailty in elderly people. CMAJ. 2005;173(5):489-95.
7. Morley JE, Malmstrom TK, Miller DK. A simple frailty questionnaire (FRAIL) predicts outcomes in middle aged African Americans. J Nutr Health Aging. 2012;16(7):601-8.
8. World Health Organization. Global recommendations on physical activity for health. WHO, Geneva, 2010. ISBN 978 92 4 159 997 9
9. US Department of Human Health and Human Services. Physical Activity Guidelines for Americans. 2nd ed. Washington, D.C. US Department of Human Health and Human Services; 2018