Dr. Ioana Alexandra SanduAuthor
Îmbătrânirea cognitivă este o problemă de sănătate publică din multe perspective. Scăderea memoriei și a abilităților de luare a deciziilor devine o problemă de interes la nivel global. Declinul cognitiv ducând la pierderea independenței și la o calitate redusă a vieții și a sănătății. Declinul cognitiv afectează nu numai individul, dar și familia și comunitatea acestuia.
În acest moment, când asistam la o geriatrizare a populației la nivel global, este important să examinăm cu atenție ceea ce se știe despre îmbătrânirea cognitivă, pentru a identifica pașii pozitivi care pot fi luați pentru menținerea și îmbunătățirea sănătății cognitive, iar apoi să putem lua măsuri pentru implementarea acestor schimbări prin informarea și activarea publicului, sectorului sănătății, asociațiilor nonprofit și profesionale, sectorului privat și agențiilor guvernamentale. În ultimele câteva decenii, s-au înregistrat progrese rapide în a înțelege modificările funcției cognitive care pot apărea odată cu îmbătrânirea de la cele care sunt normale până la cele care sunt rezultatul bolii.
Ce este de fapt îmbătrânirea cognitivă? Îmbătrânirea cognitivă reprezintă un proces de modificări treptate, continue, dar foarte variabile ale funcțiilor cognitive care apar pe măsură ce oamenii îmbătrânesc.
Modificările cognitive legate de vârstă pot afecta nu numai memoria, ci și luarea deciziilor, judecata, viteza de procesare și învățarea și afectează, la rândul lor, capacitatea unei persoane vârstnice de a trăi independent, de a păstra un sentiment de identitate bazat pe autonomie și de a desfășura activitățile zilnice bazale și complexe. Cu cât o societate apreciază mai mult etica independenței și respectul pentru autonomie, cu atât îmbătrânirea cognitivă va fi percepută ca o provocare socială, culturală și individuală. Deteriorarea cognitivă apărută în timpul vieții târzii este o provocare medicală și de sănătate publică importantă. Demența nu este o parte normală a procesului de îmbătrânire și nici nu este o boală „unică”. Mai degrabă, demența este un termen umbrelă folosit pentru a descrie pierderea memoriei și a capacității de gândire care este cauzată de diferite boli și produc modificări ireversibile la nivel cerebral. Există diferite tipuri de demență, toate sunt progresive și limitează viața. La nivel mondial se estimează că numărul persoanelor cu demență va continua să crească, în special în țările cu venituri mici și medii. Demența Alzheimer este cea mai comună formă de demență și reprezintă peste 50% din toate cazurile. Cu câteva decenii în urmă, termenii boala Alzheimer și demența Alzheimer tindeau să fie folosiți în mod interschimbabil. În prezent, demența Alzheimer este considerată o etapă a bolii Alzheimer. Boala Alzheimer debutează cu mulți ani înainte ca simptomele să devină evidente și se dezvoltă treptat, în timp. Progresia de-a lungul unui continuum de la boala Alzheimer presimptomatică la demența Alzheimer simptomatică tinde să fie lentă și subtilă.
O provocare importantă pentru sănătatea publică se referă la prevenirea declinului cognitiv și a demenței. Mai exact, este posibil să se mențină vitalitatea cognitivă; să prevină sau să încetinească declinul cognitiv?
Din punct de vedere istoric, au existat dovezi clare ale factorilor de risc cardiovascular „tradiționali” care au fost utilizați pentru a stratifica riscul individual de a dezvolta demența Alzheimer. În trecutul recent, o serie de studii importante au propus includerea unor factori de risc cardiovascular noi sau „emergenți” (fragilitate, sarcopenie și malnutriție) în evaluarea și stratificarea riscului cardiovascular și modul în care aceștia pot influența dezvoltarea pe termen lung a demenței Alzheimer.
Sarcopenia și boala Alzheimer
Sarcopenia este un fenotip comun de îmbătrânire definit ca pierderea structurii și funcției musculare. Funcția motorie este un comportament volițional complex, iar afectarea sa precede și prezice declinul cognitiv, deficiența cognitivă ușoară și demența Alzheimer.
Studii recente sugerează că substratul neural comun stă la baza resurselor motorii și cognitive; care stă la baza controlului motor volitiv, sugerând o etiopatogenie comună. De exemplu, atât declinul motor, cât și declinul cognitiv sunt legate de multe alte patologii cerebrale conexe. Indicele de masă corporală mai mare, care include masa musculară, este legat de declinul cognitiv mai rapid și de incidența crescută a demenței Alzheimer. Aceste studii susțin plauzibilitatea biologică care leagă ambele elemente ale sarcopeniei, adică structura și funcția musculară, cu afectarea cognitivă tardivă. Unul din ele este studiul publicat de Michal S. Beeri et al. care arată faptul că există o incidență mai mare a bolii Alzheimer la indivizii cu sarcopenie comparativ cu cei fără sarcopenie. Nu numai că structura și funcția musculară normală depind de inervația normală, dar funcția corticală și procesarea neuronală eficientă contribuie la funcționarea optimă a mușchilor și la performanța fizică.
Fragilitate și demență Alzheimer
Fragilitatea și demența sunt strâns legate și au în comun factori de risc similari, cum ar fi factorii socio-demografici, co-morbiditățile și stilul de viață.
Fragilitatea (atât stările pre-fragile, cât și cele fragile) a fost asociată cu un risc mai mare de incidență a demenței. În plus, dintre cele cinci componente utilizate pentru a defini fragilitatea, viteza de mers lentă și forța de prehensiune scăzută au contribuit cel mai mult la incidența crescută a demenței Alzheimer. De asemenea s-a constatat faptul că sunt implicate mai multe sisteme în mecanismele etiopatogenice ale fragilității cognitive: inflamația, procesul de stres oxidativ, modificări metabolice (diabet zaharat, hipoglicemie) și endocrine, disfuncții mitocondriale, epuizarea celulelor stem/citokine de creștere, modificări ale microbiotei. Având în vedere că fragilitatea este un sindrom modificabil la vârsta mijlocie, detectarea și tratamentul precoce al acesteia ar putea reprezenta o țintă pentru prevenirea sau debutul întârziat al bolilor neurodegenerative, inclusiv demența Alzheimer.
Malnutriția și demența Alzheimer
Aportul energetic și anumiți nutrienți joacă un rol important în menținerea integrității cerebrale și a metabolismului. Aportul energetic este necesar în mod constant și în cantități relativ mari pentru funcționarea corectă a creierului. Țesutul cerebral este compus din nutrienți, iar dieta furnizează precursori de neurotransmițători. Leziunile vasculare, stresul oxidativ și procesele inflamatorii, care sunt considerate mecanisme fiziopatologice importante în dezvoltarea demenței, sunt modulate de nutrienți specifici. Este bine cunoscut faptul că deficiențele severe ale mai multor micronutrienți, de ex. tiamina, acidul folic și vitamina B12 sunt asociate cu deficiența cognitivă și se presupune că deficiențele nutriționale mai puțin pronunțate pot contribui, de asemenea, la afectarea cognitivă și exacerbarea deficiențelor existente. Dovezile epidemiologice sugerează că la persoanele în vârstă sănătoase, modelele alimentare specifice pot scădea riscul de demență și declin cognitiv și, în consecință, modelele alimentare nefavorabile sunt asociate cu risc crescut de demență și declin cognitiv. Malnutriția declanșează un cerc vicios al demenței care duce la scăderea aportului nutrițional și la deteriorarea stării nutriționale, ceea ce contribuie la accelerarea bolii.
În concluzie Sarcopenia + fragilitatea +malnutriția+demența Alzheimer = LOVE
Sarcopenia, fragilitatea, malnutriția și demența Alzheimer sunt strâns legate și puternic asociate cu vârsta; având un impact negativ asupra sănătății și calității vieții. Cercetările ulterioare ale legăturii dintre sarcopenie, fragilitate, malnutriție și demență ar putea nu numai să ne faciliteze înțelegerea condițiilor, ci pot fi, de asemenea, esențiale în gestionarea viitoare a celor cu risc de a dezvolta demență, oferind o nouă cale pentru identificarea precoce și intervenția promptă.
