Hepatita E-rar diagnosticată?

Hepatita E, este produsă de un virus (VHE) inclus în familia Hepeviridae, genul Ortohepevirus, virus ARN, de dimensiuni mici, cu un diametru de 27-34 nm, cu transmitere pe cale fecal-orală, responsabil de forme acute de boală dar cu risc de cronicizare la persoanele imunodeprimate. Se recunosc 4 genotipuri, dintre care primele două, sunt transmise prin alimente sau apă contaminată, în țări din Africa, America de Sud, Asia, Orientul Mijlociu, genotipurile 3 și 4 fiind asociate mai ales consumului de carne de porc insuficient preparată termic (1) deci au transmitere zoonotică. Aceste ultime genotipuri se regăsesc în SUA, Japonia, China, dar și în Australia (2). Genotipurile 3 și 4 au fost identificate și la câini, pisici, caprine, ovine, cabaline, căprioare, mistreți și iepuri. (3,4) La nivel mondial, VHE genotip 1 și 2 sunt responsabile de 20,1 milioane de cazuri anual, soldate cu 3,4 milioane de cazuri simptomatice și aproximativ 70 000 decese (5). Cazurile care evoluează cu insuficiență hepatică, se asociază cu o rată de fatalitate de 0,5-3%. (6)

În comparație cu hepatita A, hepatita E are o evoluție potențial severă mai frecvent la femeia gravidă precum și la persoanele imunodeprimate, ca de exemplu pacienții cu hepatopatii cronice sau transplantați. La gravide, în special genotipul 1, se asociază cu eclampsie, hemoragii, insuficiență hepatică și decese în aproximativ 20% dintre cazuri, constatându-se atât nivele viremice importante cât și eliberare de citokine proinflamatorii la nivele înalte, ca de exemplu IL-6, responsabile de distrucții tisulare semnificative (7). În zonele endemice, există riscul transmiterii transfuzionale în cursul viremiei. Într-un studiu efectuat în Marea Britanie, 0,035% dintre transfuzii au fost viremice pentru VHE, 42% dintre recipienți prezentând viremie sau anticorpi anti-VHE (8). Transmiterea verticală este responsabilă de moartea fetală sau creșterea riscului de deces perinatal.
Manifestările clinice ale hepatitei E sunt similare altor hepatite acute virale, diagnosticul serologic fiind susținut de anticorpii IgM VHE (sub rezerva pacienților imunodeprimați care nu dezvoltă anticorpi), PCR sau NAT (nucleic acid amplification technique). Identificarea VHE în scaun sau ser peste 6 luni, confirmă cronicizarea infecției.
În comparație cu celelalte hepatite acute virale, manifestările extrahepatice mai ales pentru genotipul 3, sunt frecvent neurologice, ca de exemplu encefalite, ataxie, polinevrite, sindrom Guillan-Barre (9). Sunt posibile asocieri ale VHE și cu pancreatite, trombocitopenie, tiroidite, miocardite, glomerulonefrite, criogobulinemie, anemie hemolitică (la pacienții cu deficit în G6-PDH, purpura Henoch-Schönlein, miastenia gravis, limfoame etc.), fie prin mecanism citopatic direct fie prin mecanism imunalergic.
Măsurile terapeutice sunt nespecifice, suportive, boala fiind în mod obișnuit autolimitată. Cazurile fulminante, pot beneficia de transplant hepatic. Pentru cazurile apărute la imunodeprimați sau formele cronice, ribavirina 600 mg/zi cu durata de 3 luni și peginterferon sunt de luat în considerare (10).
Am readus în prim-plan acest subiect în condițiile în care în clinica noastră am confirmat în ultimele 2 luni 6 cazuri de hepatită virală acută E, sugerând o tendință la creștere a cazurilor diagnosticate în România.

Bibliografie:

1. European Association for the Study of the Liver. Electronic address: easloffice@easloffice.eu; European Association for the Study of the Liver. EASL Clinical Practice Guidelines on hepatitis E virus infection. J Hepatol. 2018 Jun; 68(6):1256-1271.
2. Hoofnagle JH, Nelson KE, Purcell RH. Hepatitis E. N Engl J Med. 2012 Sep 27; 367(13):1237-44.
3. Doceul V, Bagdassarian E, Demange A, Pavio N. Zoonotic Hepatitis E Virus: Classification, Animal Reservoirs and Transmission Routes. Viruses. 2016; 8.
4. Izopet J, Dubois M, Bertagnoli S, Lhomme S, Marchandeau S, Boucher S, Kamar N, Abravanel F, Guérin JL. Hepatitis E virus strains in rabbits and evidence of a closely related strain in humans, France. Emerg Infect Dis. 2012; 18:1274–1281.
5. Rein DB, Stevens GA, Theaker J, Wittenborn JS, Wiersma ST. The global burden of hepatitis E virus genotypes 1 and 2 in 2005. Hepatology. 2012; 55:988–997.
6. Centers for Disease Control (CDC). Enterically transmitted non-A, non-B hepatitis–East Africa. MMWR Morb Mortal Wkly Rep. 1987 May 01; 36(16):241-4.
7. Gouilly J, Chen Q, Siewiera J, Cartron G, Levy C, Dubois M, Al-Daccak R, Izopet J, Jabrane-Ferrat N, El Costa H. Genotype specific pathogenicity of hepatitis E virus at the human maternal-fetal interface. Nat Commun. 2018; 9:4748.
8. Hewitt PE, Ijaz S, Brailsford SR, Brett R, Dicks S, Haywood B, Kennedy IT, Kitchen A, Patel P, Poh J, Russell K, Tettmar KI, Tossell J, Ushiro-Lumb I, Tedder RS. Hepatitis E virus in blood components: a prevalence and transmission study in southeast England. Lancet. 2014; 384:1766–1773.
9. Kamar N, Bendall RP, Peron JM, Cintas P, Prudhomme L, Mansuy JM, Rostaing L, Keane F, Ijaz S, Izopet J, Dalton HR. Hepatitis E virus and neurologic disorders. Emerg Infect Dis. 2011 Feb; 17(2):173-9.
10. Waqar S, Sharma B, Koirala J. Hepatitis E. [Updated 2023 Jun 26]. In: StatPearls.