În toate etapele creației unui medicament, există gândirea unui farmacist!

Author

Publicat la data de 24-09-2024
Categoria: Farmacie

Interviu realizat cu Doamna Prof. Univ. Dr. Farm. Doina Drăgănescu, Decanul Facultății de Farmacie, UMF „Carol Davila” din București

Care sunt temele principale pe care le veti aborda si implementa în cadrul celui de al treilea mandat de Decan al Facultății de Farmacie, UMF „Carol Davila” din București?
Ca principiu, decanul unei facultăți are în atenție în mod deosebit activitatea didactică, atât din punct de vedere al strictei organizări, dar mai ales al scopului acesteia: creșterea nivelului de cunoaștere al absolvenților la finalizarea programului de studii (licență sau masterat). De aceea, atenția trebuie să fie distribuită pe aspecte din cele mai diverse, de la modul în care arată sălile și laboratoarele, dotarea acestora cu materiale și echipamente, cât mai ales către realizarea unui orizont profesional și uman al tuturor celor care au ales calea pregătirii universitare.
De asemenea, trebuie să existe și o urmărire continuă, a evoluției la nivel național a pieței muncii, spre evoluțiile profesiei la nivel european, un dialog cu profesioniștii care au practică în domeniile pe care profesia de farmacist la poate aborda. Ceea ce avem în plan în perioada următoare este dezvoltarea de noi programe de licență și de master, plecând de la experiența foarte bună a ultimilor ani, în care programele de masterat propuse de facultatea noastră au avut parte de un feedback bun din partea absolvenților.

La admiterea de anul acesta, la Facultatea de Farmacie, UMF „Carol Davila” din București, au fost incluse programe noi de studii?
În această sesiune de admitere am organizat concursurile atât pentru programele nou acreditate, dar și pentru cel istoric, de farmacie. Avem în plan pentru perioada imediat următoare realizarea dosarelor necesare pentru evaluarea în vederea acreditării a unor noi programe pe care să le dezvoltăm în cadrul facultății, dar despre acest lucru, reluăm discuția anul viitor.

Ce prezentări stiințifice veți avea la ediția inaugurală a Conferinței „Zilele Facultății de Farmacie din Constanța”, organizată în perioada 17-19 Septembrie 2024 sub egida Universității „Ovidius” din Constanța, a Colegiului Farmaciștilor din România și a Societății de Științe Farmaceutice din România?
Între colegii care predau în facultățile de Farmacie de la noi din țară există o colaborare de foarte bună calitate, o relație de prietenie care are ca bază atât istoria profesiei, dar și interesele comune, de creștere a nivelului de pregătire a farmaciștilor, de realizare de proiecte de cercetare științifică cu parteneri naționali și internaționali.
Anul trecut facultatea de Farmacie din București a sărbătorit 100 de ani de învățământ universitar farmaceutic autonom în România, iar cu această ocazie am fost împreună reprezentanți ai facultăților de Farmacie din toată țara.
Ne-am bucurat cu toții să rememorăm cele mai importante momente ale dezvoltării învățământului farmaceutic, personalități care au adus progres fie în profesie, fie pe linia descoperirilor științifice. Atunci am avut ideea de a crea condițiile de a organiza anual Zilele facultății de Farmacie și de a face aceste schimburi de informații, prin prezentări ale membrilor comunității din fiecare facultate, fiind calea cea mai simplă și directă de a stabili modalitatea optimă de comunicare și colaborare între noi. În iunie am serbat Zilele facultății de Farmacie din București și continuăm pe această linie cu Zilele facultății de Farmacie din Constanța de care ne leagă multe proiecte de colaborare științifică în cadrul școlii doctorale și la nivel național. Colegii de la discipline importante ale facultății au pregătit comunicări științifice orale și sub formă de poster care vor fi prezentate în cadrul manifestării organizate la Constanța.

Care este la ora actuală, la noi în țară, ponderea de cunoaștere în domeniul medicamentelor radiofarmaceutice?
Mult mai bună decât acum 10 ani. Recomandarea și utilizarea medicamentelor radiofarmaceutice la nivel național este în creștere, iar cercetarea pe acest domeniu are în cadrul Institutului Național de Fizică și Inginerie nucleară Horia Hulubei un pilon esențial în Centrul de Cercetări Radiofarmaceutice. Proiectele pe care le dezvoltă colectivul de tineri cercetători cu pregătire multidisciplinară sunt unicat în România, temele propuse au în vedere obținerea de compuși noi care să aibă utilizări atât pentru diagnostic, cât și pentru terapie.

Cum ați descrie rolul Farmacistului ca partener în sănătate?
Vă puteți imagina lumea fără farmaciști? În toate etapele creației unui medicament, există gândirea unui farmacist. În toate etapele utilizării unui medicament, există intervenția unui farmacist. Inițierea, obținerea și monitorizarea efectului terapeutic al substanțelor active fac parte din cunoștințele de bază ale unui absolvent al facultății de Farmacie, din orice țară. Dar, nu ne oprim doar la acest lucru, deși înțelegem din complexitatea proceselor care au loc la administrarea unui medicament, cât este de important că în echipa de profesioniști din domeniul sănătății, farmaciștii sunt piese esențiale. Farmaciștii nu sunt doar specialiștii care ne ajută în mod direct, rapid și fără echivoc atunci cînd suntem într-o farmacie de comunitate. Domeniile care au tangențe cu sănătatea, pentru care sunt pregătiți și în care activează aceștia, practic nu au limită: realizarea unui medicament, analiza și controlul din fiecare etapă de obținere, fabricarea la scară industrială, laboratoarele de analize medicale și farmaceutice, utilizarea în spitale, în secțiile de oncologie, dar și activitățile de farmacovigilență sau de implementare a studiilor clinice, obținerea de produse dermatocosmetice și multe altele. Și ca să încheiem folosind o expresie des auzită în diferite situații, pentru farmaciști sky is the limit. Și așa a apărut astrofarmacia.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.