10 medici gasite
Disciplina de Toxicologie în cadrul Facultății de Farmacie, UMF „Victor Babeș” din Timișoara
Compartiment Clinic ORL din Spitalul Universitar de Urgență București
Medic primar pediatru, Atestat somnologie nivel I+II, Doctor în medicină, Centrul de Somnologie Pediatrică Ponderas Academic Hospital București, Universitatea „Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină București
Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Prof. Dr. N. Paulescu, București, Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila”, București,
Șef Clinică ORL, Spital Colțea, București
Medic Primar ORL, Doctor în Științe Medicale, Șeful Clinicii O.R.L. din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, București, Șeful Disciplinei O.R.L. la Facultatea de Medicină Dentară, UMF „Carol Davila”, București
Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan“ Galați
Medic primar MF, Brăila, Vicepreședinte AREPMF
Asistent universitar, Disciplina Nursing, Departament 9, UMF Cluj-Napoca
Înţeleg că în acest site conţinutul este destinat
doar profesioniştilor din sectorul medical.