„Medicina este o știință în permanentă dezvoltare și perfecționare cu elemente novatoare necesare a fi puse în practică pe tot Globul Pământesc!“

Author

Publicat la data de 05-07-2023
Categoria: Otorinolaringologie

Interviu realizat cu Domnul Profesor Gheorghe Mühlfay, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, din Târgu Mureș, Președinte Conferință ORL 2023

Stimate domnule Profesor Gheorghe Mühlfay, sunteți Președintele Conferinței ORL 2023 în cadrul Conferinței Naționale de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială cu Participare Internațională & A 3-a Conferință a Asociației Internaționale a Mării Negre de Otologie și Neurotologie, ce vor avea loc în perioada 7-10 Iunie 2023, la Sovata.
Care este importanţa organizării simultane a celor 2 Conferinţe?
Este bine cunoscut faptul că medicina este o știință în permanentă dezvoltare și perfecționare. Elementele novatoare nu sunt puse în practică simultan pe tot Globul Pământesc. Ele provin din diferite centre medicale, în general consacrate științific, care în cadrul activităților cotidiene trebuind să soluționeze necesitățile impuse de patologiile loco-regionale, au conceput noi variante tehnico-materiale pentru soluționarea diferitelor probleme. Această activitate fiind extrem de utilă și evolutivă a făcut obligatorie diseminarea rezultatelor ei pe întregul mapamond în beneficiul bolnavilor. Iată de ce domeniul medical a solicitat permanent periodice reuniuni în vederea realizării acestor schimburi informaționale, la început limitate teritorial sau statal, apoi lărgite continental sau intercontinental, pentru ca în final să se impună acea deschidere internațională, care este tot mai largă. La începuturi, aceasta a constat din invitarea specialiștilor străini, însă, cu timpul, reuniunile naționale importante au început să fie organizate împreună cu cele ale societăților regionale, europene sau chiar mondiale. Aceasta există în otorinolaringologia românească din 1923, dar spre marea noastră plăcere se întâmplă pentru prima dată și la Sovata. Am putut continua seria românească a acestei tradiții datorită alegerii Doamnei Conf. Adriana Neagoș ca Președinte al Asociației Internaționale a Mării Negre de Otologie și Neurotologie. Permiteți-mi să subliniez importanța consolidării acestor relații, nu numai exclusiv profesionale cu cât mai multe instituții și reprezentanții lor de elită în domeniul specialității de otorinolaringologie. În acest sens, trebuie să amintesc prezența a 30 de speakeri din 15 țări, situate mult dincolo de ceea ce speram la început.

Echipele multidisciplinare secondate de o dotare tehnologică performantă conduc la desăvârșirea unor operaţii complexe. Care a fost prima intervenţie neurochirurgicală endoscopică pe care aţi realizat-o și în ce a constat?
Colaborarea cu colectivul Secției clinice de Neurochirurgie de la SCJU Târgu Mureș a început încă din anii 1990. După o serie de peste 200 de operații executate transnazal dar cu microscopul am reușit să obțin acordul pentru abordarea tumorilor hipofizare și prin tehnica endoscopică. Aparatura performantă, constând din video microscop, sistem de Navigație și toate mijloacele de supraveghere perioperatorie, a fost completată cu turnul FESS. În posesia unei imagistici complete, atât RMN cât și CT, operația a fost efectuată la sfârșitul anului 2018, la un pacient de 62 de ani. Ablația totală a tumorii a fost urmată de o evoluție fără complicații și o vindecare aproape totală. Dacă la începuturi mi s-a oferit șansa de a pune bazele unei colaborări interdisciplinare onorante la această intervenție care a constituit o premieră medicală târgu mureșeană, am avut plăcerea să fie făcută publică prin mass media loco-regională.

Cum ați sintetiza unul dintre cazurile speciale din aria tumorală benignă rinologică?
Trebuie să mă întorc tot la ultimul deceniu al secolului XX, la tânărul tot Gheorghe dar I. ca nume de familie, care la vârsta de 27 de ani, în pragul căsătoriei și a plecării definitive în Canada ca IT-ist, a început să dezvolte o asimetrie facială dură în zona latero-nazală și orbitară dreaptă, cu o înfundare progresivă a fosei nazale de aceeași parte. Explorarea computer tomografică a pus în evidență un osteom etmoidal gigant de 5x3x2,5 cm. Din motive umane consideram necesară respectarea fizionomiei și evitarea unei cicatrici faciale inestetice care nu arare ori a fost complicată din punctul de vedere al permeabilității căilor lacrimale. În toama anului 1996 am decis operația tot endoscopică. La un moment dat mă simțeam într-o carieră de piatră și transpiram din greu. Grație acelor componente numite șansă, noroc și Cel de Sus, de care avem mare nevoie în ciuda unor tehnici operatorii corecte, am reușit în final îndepărtarea totală, fără compromiterea funcțiilor și a frumuseții viitorului mire.

Ce ne puteți spune, vă rog, despre provocările diagnostice și terapeutice în patologia rinosinusală?
De la noi se așteaptă pe făgașul metodologiilor stabilite de protocoalele medicale de specialitate în primul rând precizarea cât mai exactă și completă a diagnosticului, urmat de aplicarea metodei terapeutice radicale celei mai favorabile cazului dat. În al doilea rând asigurarea acoperirii totale a componentelor tratamentului conservativ, dintre care doresc să remarc importanța celor locale, care de multe ori sunt minimalizate sau chiar neglijate. Nu în ultimul rând insistența continuării unei urmăriri periodice regulate a evoluției în vederea recuperării cât mai complete a pacientului și asigurarea unei calități de viață cât mai bune. Metodele de investigație paraclinice sunt din ce în ce mai performante și mai variate. Aparatura și instrumentarul se dezvoltă permanent forțând tot mai mult nu numai limitele consacrate ale specialității de nas, gât și urechi, dar acoperind și situațiile de graniță cu celelalte specialități cointeresate în problemă. Iată de ce la ora actuală, într-un caz cu traumatism cranio-facial major, echipa mixtă necesară asistării de urgență poate ajunge chiar și la cinci membri.

Care ar fi strategia de abordare a managementului din sfera infecţiilor ORL?
Această categorie reprezintă majoritatea problematicii abordate nu numai în ambulatoriul de specialitate dar și în secțiile cu paturi. Încă odată trebuie să specific caracterul multivalent al patologiei din sfera ORL. În general, avem un număr aproape egal de pacienți care vin la noi cu simptomatologii directe cu cei care sunt trimiși pentru consulturi interclinice în vederea stabilirii bilanțului de afectare. Acesta este și cazul cu infecțiile. Supuse permanent unor schimbări, reprezentate în timp de perioade, dominate la început de bacterii, apoi de virusuri și nu demult de colonizările fungice. Avem acum din nou dominația bacteriană împreună cu cea virală, dar mult mai agresivă. Nu pot să precizez că este vorba de o scădere a capacității de apărare a organismului uman, mă refer la imunitate sau a crescut ponderea germenilor rezistenți la antibiotice prin aplicarea exagerată a acestei terapii, nu numai țintit dar și cu scop protectiv, respectiv apariția de noi germeni, cum ar fi exemplul coronavirusului Covid-19. Dar, în astfel de cazuri, trebuie obligatoriu apelat alături de un examen clinic amănunțit, incluzând și o anamneză serioasă referitoare chiar și la călătorii în străinătate, și la unul paraclinic complet, mă refer aici la cele de Imagistică și de Laborator. Acestea sunt absolut necesare pentru stabilirea cu exactitate a nivelelor de afectare și decelarea componentelor etiologice participante. Numai în posesia acestor date putem aplica tratamentul care indiferent dacă este chirurgical sau conservativ trebuie să aibă și componente locale. Doresc să remarc că în perspectiva celor 45 de ani de prezență în specialitatea ORL, la început ca medic intern la specialitățile chirurgicale, apoi ca medic secundar urmat specialist și în final primar, patologia a suferit schimbări semnificative. De exemplu, complicațiile orbitare ale sinuzitelor, mai ales a celor etmoidale sau supurațiile actuale din teritoriul amigdalo-faringian, având forma cea mai gravă de Fasciită cervicală, au reprezentat sau reprezintă patologii pot spune de „modă”. De asemenea simptomatologia diferitelor boli infecțioase a suferit mult și la unele forme nici nu mai corespunde descrierilor clasice. Iată de ce aceste reuniuni științifice aduc laolaltă, asemănător unui joc de puzzle, imaginea actuală a diferitelor boli, multe dintre ele contagioase.

Boala Ménière este o afecțiune progresivă și permanentă. Care este mecanismul ce influențează apariția acesteia?
Dacă în toate domeniile din viață ar trebui să ținem un echilibru, în cel al poziției și mișcării în spațiu este obligatoriu să avem acest control. Se spune că un om care a trecut printr-un episod de dezechilibrare, chiar fără a cădea, rămâne marcat de frica unui astfel de moment în viitor. Iată de ce sindroamele vestibulare reprezintă o pondere importantă din prezentările de la cele două conferințe și sunt sigur că aduc cele mai noi date referitoare al ele. Este o prezentare a unui coleg francez de la Universitatea din St. Étienne direct legată de crizele din Boala Ménière. Aici nu am de ce detaila laturile acestei patologii complexe și doresc să vă dau un răspuns direct enumerând componentele etiologice cunoscute. Astfel, sunt incriminate antecedentele familiale, afecțiunile autoimune sistemice, alergiile, infecțiile otice virale sau traumatismele cranio cerebrale cu interesare otică. Există unele presupuneri etiologice hormonale, fiind afectate mai ales femeile între 40 și 60 de ani și amintesc la urmă posibila problematică a afectărilor circulatorii sistemice cardio-vasculare tot mai dese și a celor lichidiene cerebrale, în special al endolimfei. Dar mai sunt amintite efectele secundare ale anumitor medicamente, dezechilibrele nervoase constând din anxietate, oboseală, migrene, schimbări meteorologice (ex. modificările presiunii barometrice), stresul și călătoriile. În trecerea la următoarea întrebare sunt obligat să amintesc și fumatul cu consumul de alcool.

Unde se situează patologia oncologică ORL în România?
Patologia tumorală este una dintre cele mai grele componente ale activității de zi cu zi a specialistului cu preocupări în teritoriul capului și gâtului. Cancerul din sfera ORL apare cel mai frecvent la bărbați. Greutatea abordării ei este reprezentată de faptul că organele sunt dominant cavitare și ascunse, drept pentru care marea majoritate a lor ajunge la medicul specialist în stadii avansate. Abordarea lor chirurgicală seamănă cu asaltul împotriva unei redute, generând obligatoriu sacrificii funcționale, estetice nu rareori vitale. De aceea, consecutiv precizării stadiului evolutiv al malignoamelor se decide și atitudinea terapeutică. Colaborarea cu oncologul este obligatorie deja preoperator, îmbrăcând forme de citoterapie pregătitoare dinaintea intervenției și/sau radioterapie postoperatorie. Aici subliniez importanța Comisiilor oncologice care mai includ alături de Imagist un Anatomo-patolog și în sistemul de recuperare al bolnavului un Psiholog. Nu îmi este ușor să spun că datorită limitatei informări medicale a populației, fumatul și consumul de alcool este încă extrem de răspândit, alături de lipsa sistemelor de triere și depistare în masă a acestei patologii dificile. Trebuie să felicit colegii de la Cluj-Napoca care au organizat anul trecut Ediția a IV-a a Simpozionului Multidisciplinar CANCERELE SFEREI ORL. Sper că cu ocazia acestor conferințe participanții vor afla ultimele noutăți și în acest domeniu, întorcându-se la locul lor de muncă cu un bagaj mai util de cunoștințe și posibilități de a ține legătura cu cei care fiind dedicați diferitelor subcapitole ale specialității, având o experiență mai mare dau necondiționat cele mai bune sfaturi.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.