Medicina fizică şi de reabilitare are un rol important în integrarea anumitor aspecte care privesc funcționarea omului în totalitatea sa într-un mediu!

Author

Publicat la data de 18-10-2023

Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Dr. Mihai Berteanu, Președintele Societății Române de Reabilitare Medicală, Profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, Disciplina de Medicină Fizică și de Reabilitare

Anul acesta va marca al 46-lea Congres Național Anual de Reabilitare Medicală ce va avea loc la Bucuresti, în perioada 11-14 Octombrie 2023. La ce noutăți vom fi conectați comparativ cu ediția aniversară anterioară?
Anul acesta vom aborda câteva domenii pe care nu le-am mai abordat de mai mult timp în cadrul congreselor noastre şi vor fi câteva teme pivot. Prima temă se referă la traumatismele vertebro-medulare deci a reabilitării pacienților după traumatisme vertebro-medulare, respectiv paraplegici, tetraplegici. Avem organizate 2 sesiuni a câte 2 ore şi vor fi 3 invitați străini care sunt în conducerea Societății Internaționale de Traumatologie vertebro-medulară.
Problema traumatismelor vertebro-medulare este foarte serioasă deoarece, în general, acestea apar la tineri care de regulă sunt sănătoşi şi ne referim la traumatisme din accidente de motocicletă, rutiere etc. Ei fiind sănătoşi, în afară de leziunea respectivă care conduce la paraplegie sau tetraplegie, speranța de viață este relativ lungă iar asigurarea reabilitării, refacerea funcțiilor pentru a le asigura o calitate a vieții acceptabilă lor este un demers nu numai medical, uman ci şi esențial pentru persoanele respective. Este un aspect neabordat la intensitatea, importanța şi necesitatea care există pentru aceste persoane. Momentul cel mai spectaculos este cel neurochirurgical dar, după aceea, aceste persoane pot trăi cu o dizabilitate. Problema nu este numai reabilitarea postraumatică ci faptul că persoanele tinere având o speranță lungă de viată, se pot confrunta cu foarte multe complicații iar neaplicarea reabilitării medicale la aceste persoane determină apariția precoce a complicațiilor, unele complicatii neavând rezolvare. Simultan pot creşte atât costurile medicale directe de reabilitare dar şi costurile indirecte respectiv, familia care trebuie să aibă grijă de persoana în cauză. Din păcate, traumatismele medulare sunt generatoare de dizabilități grave şi implicit de costuri foarte mari atât directe cât şi indirecte.
Un alt domeniu pe care nu l-am mai abordat într-un mod concis şi focalizat de 10 ani din anul 2012 când am sărbătorit 90 de ani de la înființarea Societății – atunci am organizat un simpozion separat cu tema amputațiilor de membre inferioare dar şi de membre superioare – se referă la tema amputațiilor. Vor fi 2 invitați străini care sunt specialişti în chirurgia şi reabilitarea amputațiilor. Avem, de asemenea, un specialist ortezist-protezist din România care are un atelier de confecționare a protezelor de membre inferioare şi care foloseşte tehnică de nivel internațional cu rezultate extraordinare. Amputații protezați sau neprotezați au nevoie de reabilitare medicală.
A treia temă de actualitate perpetuă este problema durerii cronice care apare şi în patologia de reabilitare medicală. În cadrul acestei secțiuni vor fi 2 invitați străini care sunt specialişti în abordarea durerii cronice din punct de vedere al reabilitării medicale. Practic, specialitatea noastră în partea de medicină fizică foloseşte agenți fizici şi are resurse extrem de valoroase în abordarea durerii cronice. Aceste resurse se referă nu numai la proceduri de fizioterapie şi kinetoterapie ci şi la factorul natural terapeutic balnear care are un rol esențial în tratamentul durerii cronice atât prin efectele antialgice, analgetice cât şi prin faptul că persoana cu durere cronică mergând să facă reabilitare medicală într-o stațiune balneară în care există factori naturali terapeutici este scoasă din mediul ei, aflându-se astfel într-o nişă ecologică de agenți climatici benefici terapeutic. Într-o stațiune balneară unde există medici de Medicină fizică şi de reabilitare, pacientul este privit integrativ, holistic şi tratat în totalitatea sa prin mijloacele specifice.
De asemenea, printre invitații de marcă ai Congresului se numără şi Doamna Profesor Francesca Gimigliano, Preşedinta Societății Mondiale de Medicină fizică şi de Reabilitare care va aborda probleme globale ale specialității respectiv educație, extinderea reabilitării medicale şi întărirea rețelei de reabilitare medicală.
Un Congres al specialității trebuie să fie o deschidere, o înțelegere a ceea ce se întâmplă la nivel internațional în acest domeniu.

Cum se desfăşoară o şedință de terapie robot asistată la bolnavii cu suferinţe ale aparatului locomotor?
Reabilitarea medicală este un domeniu extrem de dinamic, dezvoltările care au avut loc în ultimii 10-15 ani sunt absolut spectaculoase şi unul dintre motive este tehnologia medicală – aplicarea de roboți, a telemedicinei, sistemele de senzori purtabili – toate acestea au făcut din această specialitate un vârf de lance în medicină. Medicina fizică şi de reabilitare are un rol important în integrarea anumitor aspecte care privesc funcționarea omului în totalitatea sa într-un mediu.
Terapia robotică trebuie adaptată la fiecare pacient în parte fiind necesară o evaluare funcțională şi a funcționării adică exact ceea ce face specialitatea de Medicină fizică şi de Reabilitare conform ghidurilor şi clasificărilor OMS. O evaluare medicală din punct de vedere al dizabilităților, al funcționării efectuată de către medicul de Medicină fizică şi de Reabilitare este extrem de importantă şi în beneficiul pacientului.
Se menționează în ghidul specialității faptul că un rol esențial în echipa de reabilitare îl are şi bioinginerul deoarece la ora actuală, aparatura este atât de complexă din punct de vedere tehnologic încât un singur medic prin formația sa nu poate acoperi şi acest segment.
În concluzie, tehnologia trebuie folosită în mod judicios şi adaptată nevoilor pacientului.

Cazuri complicate, diagnosticate fără şansă?
Chiar şi pentru un caz care aparent este fără şansă întotdeauna se poate face ceva care să ajute, să îmbunătățească starea pacientului şi calitatea vieții acestuia. Se are în vedere prevenirea degradării accentuate a stării de sănătate a pacientului. Practic, există ceea ce în literatura de specialitate se numeşte maximal medical improvement – ameliorare medicală maximă – dar chiar şi atunci când s-a făcut absolut totul pentru a ameliora dizabilitatea sau a compensa în cazul în care nu se poate face mai mult, prevenția este importantă pentru evitarea apariției complicațiilor. O evaluare a funcționării persoanei cu dizabilitate, poate aduce întotdeauna un beneficiu acesteia dar şi membrilor familiei sale.

Cât de important este tonusul pacientului în procesul de vindecare alături de terapiile aplicate?
Tonusul pacientului este foarte important în procesul de vindecare dar şi rolul medicului, respectiv al echipei medicale implicate este de a contribui la menținerea şi ridicarea tonusului pacientului.

Cum definiți conceptul de continum of care în contextul unei strategii de prevenire, tratare şi de reabilitare a bolilor cardiovasculare şi neurovasculare?
Dacă la un moment dat se ajunge la o ameliorare medicală maximă a unei dizabilități, reabilitarea trebuie să continue într-un alt ritm și context în comunitate, altfel persoana nu rămâne cu acea ameliorare ci regresează, aflându-se în situația de a relua procedurile de reabilitare medicală.
Dacă investești bani în reanimare este păcat să nu investești și în reabilitare iar omul salvat trebuie adus cât mai aproape de o funcționare normală.

Neurostimularea țintită, metodă de reabilitare motorie? Ce progrese se fac în această direcție?
Avem un Laborator de stimulare magnetică centrală repetitivă. Este un domeniu deosebit de vast, de interesant şi care va schimba multe în viitor.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.