Prof. Univ. Dr. Cătălina PoianăAuthors
Obezitatea este o boală cronică de origine multifactorială, cu implicații sistemice profunde. Nu mai poate fi privită ca un simplu exces de masă corporală, ci ca o afecțiune complexă care influențează negativ funcționarea aproape tuturor sistemelor organismului. La baza acestor efecte se află un mecanism central: inflamația cronică de grad scăzut, generată și perpetuată de expansiunea și disfuncția țesutului adipos visceral.
Țesutul adipos activ din punct de vedere imunologic secretă numeroase molecule bioactive, cunoscute sub numele de adipokine – inclusiv leptină, rezistină, dar și citokine proinflamatorii precum TNF-α și IL-6. În obezitate, aceste substanțe mențin o stare de activare imună sistemică discretă dar constantă, care perturbă homeostazia metabolică, hormonală și vasculară. Prin secreția persistentă de citokine proinflamatorii și adipokine disfuncționale, acest țesut contribuie și la accelerarea senescenței celulare, a disfuncției mitocondriale și a remodelării tisulare cronice – procese care stau la baza îmbătrânirii metabolice și imunologice premature observate la persoanele obeze. Inflamația cronică joacă astfel un rol cauzal, nu doar asociativ în dezvoltarea complicațiilor specifice obezității.
Una dintre cele mai bine studiate consecințe ale inflamației cronice de grad scăzut este rezistența la insulină, care apare precoce și afectează mușchiul scheletic, ficatul și țesutul adipos. Prin inhibarea semnalizării insulinice, citokinele inflamatorii determină o reducere a absorbției glucozei, creșterea gluconeogenezei hepatice și, implicit, hiperinsulinemie compensatorie. Aceste mecanisme explică apariția sindromului metabolic și evoluția spre diabet zaharat de tip 2, cu complicațiile vasculare și neurologice asociate.
Inflamația influențează în mod direct sănătatea vasculară. Citokinele eliberate din țesutul adipos contribuie la disfuncția endotelială, induc expresia moleculelor de adeziune, cresc stresul oxidativ și promovează recrutarea monocitelor în peretele vascular. Concomitent, inflamația cronică activează sistemul nervos simpatic și sistemul renină – angiotensină – aldosteron, inducând hipertensiune arterială și remodelare ventriculară. Aceste modificări contribuie la o creștere a riscului pentru evenimente cardiovasculare majore, inclusiv infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, boală coronariană ischemică și insuficiență cardiacă. În special, insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată este tot mai des recunoscută în rândul persoanelor obeze, fiind alimentată de hipertrofia concentrică ventriculară și de fibroză interstițială indusă de inflamație.
Un alt organ profund afectat este ficatul. Termenii actuali MASLD (Metabolic dysfunction-Associated Steatotic Liver Disease) și MASH (Metabolic dysfunction-Associated Steatohepatitis) reflectă noul model fiziopatologic în care inflamația joacă un rol fundamental. Pe fondul rezistenței la insulină și stresului oxidativ, hepatocitele acumulează trigliceride, inițiind un răspuns inflamator care atrage celule imune și activează celulele stelate. În timp, aceste procese duc la fibroză hepatică, ciroză și risc de hepatocarcinom.
Pe plan neuropsihiatric, inflamația cronică este asociată cu modificări funcționale și structurale ale sistemului nervos central. Citokinele inflamatorii traversează bariera hematoencefalică sau stimulează microglia cerebrală, generând neuroinflamație. Acest proces contribuie la scăderea plasticității sinaptice și la afectarea memoriei, vitezei de procesare și capacității executive. Studii recente corelează nivelurile ridicate de IL-6 și TNF-α cu scăderea volumului hipocampic și debutul precoce al tulburărilor neurodegenerative, inclusiv demența de tip Alzheimer.
Inflamația cronică este implicată și în etiopatogenia depresiei. Ea afectează metabolismul serotoninei și dopaminei, alterând reactivitatea la recompensă și motivația. Răspunsul inflamator persistent contribuie nu doar la debutul tulburărilor afective, ci și la rezistența la tratamentele convenționale. Această legătură bidirecțională între obezitate și depresie sugerează că intervenția asupra inflamației ar putea avea beneficii transdiagnostice.
În ceea ce privește sănătatea endocrină și reproductivă, obezitatea – prin inflamația sa cronică – afectează axa hipotalamo – hipofizo -gonadală. La femei, aceasta contribuie la apariția sindromului de ovar polichistic, caracterizat prin anovulație, hiperandrogenism și infertilitate. Pe lângă sindromul de ovar polichistic, se observă o reducere a rezervelor ovariene, alterarea funcției endometriale și o rată scăzută de succes în tehnicile de reproducere asistată. În sarcină, obezitatea este un factor de risc major pentru hipertensiune gestațională, diabet zaharat gestațional și complicații obstetricale. La bărbați, obezitatea este asociată cu hipogonadism funcțional, niveluri scăzute de testosteron, inhibarea secreției de GnRH și afectarea calității spermei. Inflamația sistemică, împreună cu leptina în exces, alterează funcția testiculară și reduce fertilitatea. În plus, aromatizarea periferică a androgenilor în țesutul adipos, generează concentrații crescute de estrogeni, ceea ce favorizează hiperplazia endometrială și crește riscul de cancer de endometru și mamar.
Inflamația cronică de joasă intensitate joacă un rol esențial în patogeneza cancerelor asociate obezității. Persoanele obeze prezintă un risc semnificativ crescut pentru multiple tipuri de neoplazii, incluzând cancerul colorectal, pancreatic, hepatic, endometrial, renal și cancerul de sân. Mecanismele implicate sunt complexe și multifactoriale. Inflamația sistemică activează căi de transcripție pro-tumorale, cum sunt NF-κB și STAT3, care promovează proliferarea celulară, inhibă apoptoza și induc expresia genelor implicate în angiogeneză și remodelare tisulară. Totodată, mediul proinflamator determină infiltrarea tumorală cu celule imune disfuncționale, precum macrofagele asociate tumorale, care secretă citokine protumorale și matrix metalloproteinaze implicate în invazivitate și metastazare. În paralel, hiperinsulinemia cronică și nivelurile crescute de IGF-1 acționează ca factori de creștere mitogenici, în timp ce estrogenii produși prin aromatizarea periferică în țesutul adipos susțin tumorigeneza în cancerele hormon-dependente. În ansamblu, interacțiunea dintre inflamație, disfuncția metabolică și dezechilibrul hormonal contribuie decisiv la inițierea, progresia și agresivitatea tumorală în contextul obezității.
Inflamația contribuie și la patologia musculo-scheletală. Obezitatea determină o sarcină biomecanică crescută asupra articulațiilor, dar în același timp inflamația sistemică contribuie la degradarea cartilajului și activarea osteoclastelor. Astfel, riscul de osteoartrită este semnificativ crescut. La vârstnici, obezitatea se poate asocia cu sarcopenie inflamatorie, creând un fenotip denumit obezitate sarcopenică, cu impact negativ asupra mobilității și funcționalității. Deși tradițional considerată protector al masei osoase, obezitatea nu garantează sănătatea sistemului osos. Studiile recente au arătat că, inflamația cronică și acumularea de grăsime în măduva osoasă afectează negativ formarea osteoblastică și stimulează activitatea osteoclastică. Astfel, se poate instala o formă particulară de osteoporoză sarco-obezogenă, caracterizată prin densitate minerală aparent normală, dar calitate osoasă redusă și risc crescut de fracturi, în special vertebrale.
În sfera respiratorie, excesul ponderal reduce complianța toracică, iar inflamația sistemică contribuie la disfuncția controlului ventilator. Aceste modificări predispun la sindromul de apnee obstructivă în somn (SAOS), o afecțiune frecvent subdiagnosticată, dar asociată cu activare simpatică cronică, disfuncție metabolică și risc cardiovascular crescut. În cazurile severe, poate apărea sindromul hipoventilației alveolare, cu retenție cronică de CO₂ și insuficiență respiratorie.
Obezitatea induce o stare imunologică complexă, caracterizată simultan prin activare cronică și disfuncție adaptativă. Inflamația persistentă reduce diversitatea și funcționalitatea limfocitelor T, favorizând un fenotip epuizat și o capacitate scăzută de recunoaștere antigenică. În același timp, macrofagele rezidente și celulele dendritice suferă o reprogramare inflamatorie care alterează răspunsul imun înnăscut. Sistemul limfatic este, de asemenea, afectat: acumularea de lipide și fibroza perinodală compromit drenajul limfatic, ceea ce favorizează retenția citokinelor și întreține inflamația locală. Această imunosupresie funcțională explică susceptibilitatea crescută la infecții, evoluția severă a bolilor virale și răspunsul alterat la imunoterapie.
Microbiomul intestinal al persoanelor obeze este caracterizat prin disbioză, cu reducerea speciilor benefice (precum Akkermansia muciniphila) și creșterea bacteriilor producătoare de endotoxine. Aceste lipopolizaharide bacteriene (LPS) pătrund în circulație printr-o barieră intestinală compromisă și activează receptorii TLR4 de pe celulele imune și hepatice, amplificând inflamația sistemică. Această „endotoxemie metabolică” este un catalizator major în apariția rezistenței la insulină, steatozei hepatice și patologiilor cardiovasculare.
Persoanele cu obezitate au un răspuns imun alterat la infecții bacteriene și virale, cu o susceptibilitate crescută la forme severe de gripă, pneumonie și COVID-19. Răspunsul imun este întârziat și mai puțin eficient, iar clearance-ul viral este prelungit. Studiile au arătat că obezitatea reduce eficiența vaccinurilor, inclusiv a celor pentru gripă și hepatită B, prin mecanisme care implică inflamația cronică, alterarea celulelor T helper și disfuncția celulelor prezentatoare de antigen. Aceste observații impun adaptări ale strategiilor de vaccinare și monitorizare imunologică la acest grup vulnerabil.
Toate aceste complicații împărtășesc același substrat inflamator. De aceea, abordarea terapeutică modernă a obezității trebuie să se concentreze nu doar pe reducerea ponderală, ci și pe combaterea inflamației cronice. Strategiile includ dietă antiinflamatorie, activitate fizică regulată, îmbunătățirea calității somnului și intervenții farmacologice precum agoniștii GLP-1, care s-au dovedit eficienți atât în reducerea greutății, cât și în ameliorarea markerilor inflamatori și a comorbidităților.
În concluzie, inflamația cronică de grad scăzut reprezintă liantul fiziopatologic care leagă obezitatea de complicațiile sale multisistemice. Ea precede adesea apariția simptomelor clinice și întreține disfuncția organică pe termen lung. Managementul eficient al obezității necesită recunoașterea acestei realități biologice și adoptarea unei abordări terapeutice integrate, multidisciplinare, care să vizeze simultan greutatea corporală, profilul inflamator și riscurile asociate.
Bibliografie:
1. Wu, X. et al. Chronic inflammation in obesity and risk of colorectal cancer. Front Oncol. 2025.
2. Jones, A. & Smith, B. NF κB and STAT3 cross-talk in obesity-related tumorigenesis. Nat Rev Cancer. 2024.
3. Li, H. et al. TAMs and MMP in obesity-driven metastasis. Cancer Res. 2023
4. Martinez, J. et al. Insulin/IGF 1 axis and cancer risk in obesity: a meta-analysis. Clin Cancer Res. 2022.
5. Liu, Y. et al. Estrogen production via fat aromatase in obesity. Endocr Rev. 2023.
6. Chen, X. et al. Oxidative stress and DNA damage in obesity-related carcinogenesis. Carcinogenesis. 2024.
7. Anderson, K. et al. GLP 1 agonists reduce inflammation in metabolic disease. Int J Obes. 2024.
8. Verma, S. et al. Semaglutide reduces CRP and cardiovascular events. Diabetes Obes Metab. 2023.
9. Patel, R. et al. STEP‐HFpEF trial: semaglutide in obese heart failure patients. Circulation. 2024.
10. Tanaka, M. & Yamada, S. Resmetirom in MASH: mechanisms and efficacy. Hepatol Commun. 2025.
11. Kaipparettu, B. A. et al. EMT, metabolism and metastasis. Oncogene. 2023.
12. Grant, H. G. et al. Organ volume and cancer risk in obesity. Int J Mol Sci. 2022.
13. Shaikh, S. R. et al. Obesity-associated immune dysfunction. Nat Rev Endocrinol. 2024.
14. Miller, A. H. & Raison, C. L. Inflammation and depression. Nat Rev Immunol. 2023.
15. Friedman, S. L. Hepatic inflammation and fibrosis in MASLD/MASH. Nat Rev Gastro Hepatol. 2023
16. Srivastava, A. et al. Inflammation and insulin resistance in metabolic syndrome. Curr Diab Rep. 2022.
17. Mehta, N. et al. Obesity, GLP 1 and anti‐inflammatory effects. Front Endocrinol. 2024.
18. Kleinert, M. et al. Targeting NLRP3 in metabolic inflammation. Trends Pharmacol Sci. 2024.
19. Eslam, M. et al. MASLD nomenclature and pathogenesis. Lancet Gastro Hepatol. 2023.
20. Dandona, P. et al. Obesity, inflammation and cardiovascular risk. Circulation. 2023.
