Psoriazisul – o provocare dermatologică majoră în medicina modernă

Interviu realizat cu Acad. Prof. Emerit Dr. Călin Giurcăneanu, Spitalul Universitar de Urgență Elias, București

Psoriazisul este o afecțiune cronică, inflamatorie, cu impact sistemic major. Domnule profesor, vă rugăm să ne explicați ce este psoriazisul, cum se manifestă și care este relevanța să clinică?
Psoriazisul este o boală inflamatorie cronică, imun-mediată, cu afectare predominant cutanată, dar cu implicațîi sistemice multiple. Este caracterizată prin proliferarea accelerată a keratinocitelor și o inflamație cronică marcată, determinată de activarea dereglată a sistemului imun înnăscut și adaptativ. Boala se manifestă prin plăci eritemato-scuamoase bine delimitate, uneori pruriginoase, localizate frecvent la nivelul zonelor de extensie ale membrelor, scalpului, regiune sacrată dar și în anumite situațîi când apare preponderant în anumite regiuni speciale (psoriazis strict al scalpului, palmo-plantar, în plica axilară/inghinală, zona genitală, perianal, unghial). Întrucât 1/3 pacienți cu psoriazis cutanat pot dezvolta artropatie psoriazică consider necesar să menționez faptul că cel mai frecvent această comorbiditate se asociază pacienților cu o formă severă de psoriazis cutanat, psoriazis strict unghial, al scalpului sau anogenital dar și la cei cu rude de grad I care prezintă manifestări articulare.

Care este incidența acestei afecțiuni la nivel internațional și în România?
Datele actualizate din 2024 arată că rata globală de incidență ajustată în funcție de vârstă pentru psoriazis este estimată la 57,8 cazuri noi la 100.000 de persoane anual. În România, prevalența generală este estimată la 4,9% pentru psoriazis, iar debutul bolii este posibil la orice vârstă, însă cele mai frecvente forme apar în două perioade distincte: între 20–30 de ani și între 50–60 de ani, definind astfel un model de incidență bimodală. Sexele sunt afectate în proporții aproximativ egale, iar cazurile cu debut sub 10 ani sunt rare, sub 10% din total. Aceste date subliniază caracterul larg răspândit al bolii, dar și nevoia unei atenții sporite pentru diagnostic precoce și acces egal la tratamente moderne.

Care sunt opțiunile de tratament disponibile în prezent?
Tratamentul psoriazisului este personalizat și adaptat în funcție de forma clinică, severitatea bolii și particularitățile fiecărui pacient. În formele ușoare până la moderate, prima linie terapeutică este reprezentată de tratamentele topice. Acestea includ dermocorticoizi cu potențe variate, recunoscuți pentru acțiunea lor antiinflamatoare, imunosupresoare și vasoconstrictoare, alături de derivați de vitamina D3, retinoizi, precum și agenți tradiționali precum dinthranol (cignolin) și gudronul, utilizați mai rar, dar eficienți în formele localizate. Se folosesc frecvent emolienți și creme hidratante pentru a susține refacerea barierei cutanate, precum și agenți keratolitici, care ajută la reducerea scuamelor. Eficiența terapeutică poate fi sporită prin formule combinate, cum ar fi cea între betametazonă și acid salicilic.
Pentru formele extinse sau refractare la tratamentele topice, o opțiune eficientă este fototerapia, în special cu UVB cu bandă îngustă sau PUVA, care reduce inflamația și încetinește proliferarea celulelor pielii.
În cazurile moderate până la severe sau în prezența unor comorbidități sistemice, se utilizează terapii sistemice convenționale, precum metotrexatul, ciclosporina sau acitretinul, care necesită monitorizare regulată din cauza riscului de efecte secundare.
Un progres major în tratamentul psoriazisului este reprezentat de terapiile biologice, indicate în special pentru formele moderate până la severe. Acestea sunt molecule care acționează țintit asupra proceselor inflamatorii și includ: inhibitorii TNF-α (adalimumab, etanercept, infliximab), inhibitorii IL-12/23 (ustekinumab), inhibitorii IL-17 (secukinumab, ixekizumab, brodalumab și bimekizumab – acesta din urmă blocând atât IL-17A cât și IL-17F), precum și inhibitorii IL-23 (guselkumab, risankizumab, tildrakizumab).
Acest arsenal este completat de terapiile biosimilare, care sunt versiuni aproape identice ale biologicelor originale, oferind aceleași beneficii terapeutice la un cost mai redus, precum și de moleculele mici, administrate oral, dintre care se remarcă apremilast (inhibitor al fosfodiesterazei 4 – PDE4) și deucravacitinib (inhibitor selectiv al enzimei TYK2), opțiuni terapeutice sistemice cu administrare orală, adecvate în special pacienților care necesită alternative la tratamentele injectabile.
Este dovedit că inițierea timpurie a terapiilor biologice poate îmbunătăți considerabil prognosticul pe termen lung, contribuind la controlul mai eficient al bolii și la atenuarea impactului comorbidităților asociate, cum ar fi afectarea articulară, bolile cardiovasculare sau tulburările psihice.
Aceste opțiuni terapeutice sunt disponibile și în România, fiind decontate prin CNAS, conform unui protocol național riguros ce include criterii clare de eligibilitate, evaluări periodice și monitorizarea continuă a eficienței tratamentului.

Ce perspective oferă viitorul în tratamentul psoriazisului?
Viitorul tratamentului psoriazisului se conturează într-o direcție clară spre personalizare și precizie terapeutică, prin utilizarea biomarkerilor și a tehnologiilor de analiză multiomică pentru a adapta tratamentele la profilul individual al pacientului. Se investighează terapii care să țină cont de manifestările clinice și fenotipice specifice ale bolii, cu scopul de a identifica pacienții „super-responderi” – cei care pot beneficia de doze mai mici și regimuri terapeutice mai rare, dar eficace.
Exemple de terapii inovatoare aflate în dezvoltare includ mirikizumab (anticorp monoclonal anti-IL-23p19), deucravacitinib (inhibitor selectiv TYK2), spesolimab (anticorp anti-IL-36) dar și inhibitorii RORγt, care vizează factorul de transcripție implicat în activarea celulelor Th17.
În zona tratamentelor topice, cercetările avansează spre vehicule inovatoare de administrare, cum ar fi nanoparticulele, microacele (microneedles), nanofibrele și hidrogelurile, care permit o eliberare controlată și o penetrare cutanată mai eficientă a substanțelor active. Aceste soluții pot crește aderența pacienților și eficiența tratamentului local.
O direcție promițătoare este și dezvoltarea de biomarkeri predictivi, care să permită nu doar diagnosticarea timpurie, ci și anticiparea răspunsului terapeutic și alegerea strategiei terapeutice optime pentru fiecare pacient. Integrarea tehnologiilor multiomice – incluzând date genomice, epigenomice, transcriptomice, proteomice, metabolomice și microbiomice – va permite o înțelegere mai profundă a mecanismelor moleculare implicate în psoriazis și va sprijini dezvoltarea de strategii terapeutice personalizate, cu potențial de a modifica cursul bolii.
În concluzie, viitorul tratamentului psoriazisului, nu înseamnă doar noi molecule, ci o schimbare de paradigmă, în care medicina devine tot mai personalizată, ghidată de știința datelor și de biologia individuală a fiecărui pacient.

Care sunt manifestările multisistemice ale psoriazisului și implicațiile sale asupra altor organe și sisteme?
Psoriazisul are impact sistemic major și este asociat frecvent cu multiple comorbidități ce afectează structuri și funcții dincolo de piele. Artrita psoriazică apare la aproximativ 1 din 3 pacienți (≈33%), de obicei la 5–10 ani după debutul leziunilor cutanate, dar poate apărea și anterior acestora în 10–15% dintre cazuri. Se manifestă prin entezite, tenosinovite, dactilită, dureri articulare, redoare matinală și fatigabilitate. În formele avansate, afectarea structurală (eroziuni osoase sau neoformare osoasă) poate duce la dizabilități fizice semnificative.
La nivel metabolic, psoriazisul se asociază frecvent cu sindromul metabolic, care include: obezitate, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip 2. Cu cât psoriazisul este mai sever, cu atât crește riscul de sindrom metabolic și, implicit, riscul de boală cardiovasculară. Psoriazisul este un factor independent de risc pentru infarct miocardic, și poate agrava obezitatea, tromboza, diabetul și ateroscleroza. S-a observat o corelație între severitatea bolii, nivelul glicemiei și hemoglobina glicozilată, chiar și în absența unei relații directe cu indicele de masă corporală.
Pacienții cu psoriazis au un risc crescut de boală coronariană și rigiditate arterială, în contextul unei inflamații vasculare cronice și al unei stări de hipercoagulabilitate, cauzată de activitatea plachetară crescută. În plus, boala cerebrovasculară este mai frecventă în această populație, cu un risc crescut de infarct cerebral ischemic.
Afectarea hepatică este reprezentată în principal de steatoza hepatică nonalcoolică (NAFLD), legată de inflamația cronică și rezistența la insulină, crescând mortalitatea prin boală cardiovasculară.
La nivel intestinal, bolile inflamatorii intestinale (IBD) sunt frecvent asociate. Riscul de a dezvolta psoriazis este de 7 ori mai mare la pacienții cu boala Crohn, iar cei cu psoriazis au un risc de 2,9 ori mai mare de a dezvolta boala Crohn. Asocierea celor două patologii poate favoriza apariția altor afecțiuni autoimune, cum ar fi artritele seronegative, tiroidita autoimună, diabetul zaharat și limfoamele.
Uveita apare în aproximativ 2% dintre paciențîi cu psoriazis vulgar, fiind mai frecventă în formele pustuloase și artropatice. Netratată, poate duce la vasculită retiniană și pierdere de vedere.
Psoriazisul are și un impact psihologic major. Până la 60% dintre pacienți pot suferi de depresie și anxietate, corelate cu secreția crescută de TNF-α, IL-6 și IL-17. Povara emoțională a bolii poate fi comparabilă sau chiar mai mare decât în cazul unor patologii severe precum cancerul, boala cardiacă ischemică, artrita reumatoidă sau diabetul.
În plus, au fost raportate asocieri cu boala cronică de rinichi, gută, osteoporoză și, mai rar, limfoamele.Toate aceste manifestări multisistemice justifică o abordare multidisciplinară și personalizată, cu implicarea dermatologilor, reumatologilor, cardiologilor, gastroenterologilor, hepatologilor, oftalmologilor dar și a psihiatrilor și psihologilor, pentru a îmbunătăți managementul global al pacientului și a reduce riscurile pe termen lung.

Ce rol joacă în managementul afecțiunii Registrul Național de Boli Dermatovenerice?
Registrul Național de Boli Dermatovenerice reprezintă un instrument esențial în modernizarea și eficientizarea tratamentului psoriazisului în România. Acest sistem facilitează colectarea de date clinice relevante pentru cercetarea științifică și sprijină luarea unor decizii medicale fundamentate. Conform celor mai recente date din 2024, în Registrul Național sunt înscriși 14.685 de pacienți cu psoriazis, în creștere față de 13.103 în anul 2023, ceea ce reflectă atât eficiența acestui demers, cât și interesul crescut pentru o monitorizare standardizată a bolii. Dintre pacienții înregistrați, 8.096 sunt bărbați și 6.589 sunt femei, iar 12% dintre cazuri (1.809 pacienți) provin din Municipiul București, restul de 12.876 fiind distribuiți în alte județe ale țării.
Prin această infrastructură digitală complexă, România face pași importanți în direcția unei medicini personalizate, predictibile și bazate pe dovezi, în care fiecare pacient cu psoriazis beneficiază de o urmărire atentă, tratament adaptat și acces echitabil la inovație terapeutică. Este un exemplu concret al modului în care medicina românească se aliniază la standardele europene de îngrijire.

În final, domnule profesor, ce mesaj transmiteți colegilor dermatologi?
De la o afecțiune considerată odinioară limitată la piele, psoriazisul este astăzi recunoscut ca o boală sistemică, complexă, pentru care dispunem de strategii terapeutice avansate, bazate pe dovezi solide. Colegilor dermatologi le adresez îndemnul de a continua să se informeze permanent, să colaboreze interdisciplinar și să rămână dedicați unei practici medicale centrate pe pacient. Medicina modernă ne oferă astăzi instrumentele necesare pentru a transforma povara psoriazisului într-o poveste de succes terapeutic, construită pe rigoare științifică, empatie și excelență profesională.