Riscul complicațiilor osteoporozei la pacienți cu tulburări neurocognitive

Osteoporoza este o afecțiune comună care fragilizează oasele, crescând riscul de fracturi chiar și în cazul unor traume minore. Această problemă afectează în special persoanele vârstnice, iar cei cu tulburări neurocognitive, cum ar fi demența, sunt și mai expuși complicațiilor osteoporozei. Limitările cognitive și motorii îi fac pe acești pacienți mai susceptibili la căderi și fracturi, iar recuperarea este mai dificilă și de durată, afectând grav calitatea vieții și necesitănd o atenție și o monitorizare suplimentară.

Demența și impactul asupra osteoporozei
Demența, în special boala Alzheimer, este asociată cu un declin progresiv al funcțiilor cognitive și motorii, ceea ce crește semnificativ riscul de căderi, una dintre principalele cauze ale fracturilor osteoporotice. Din păcate, pacienții cu demență sunt adesea subevaluați pentru riscul de osteoporoză, ceea ce înseamnă că primesc mai rar tratamente profilactice adecvate. În plus, după ce o fractură apare, acești pacienți au o rată de mortalitate mai ridicată și o perioadă de recuperare mai lungă, ceea ce accelerează deteriorarea generală a stării lor de sănătate.
Clasificarea fazelor demenței oferă o înțelegere detaliată a progresiei bolii, evidențiind etapele cheie ale afectării cognitive și impactul asupra capacității funcționale a pacientului.

Osteoporoza – definiție și factori de risc
Osteoporoza este definită prin scăderea densității osoase și deteriorarea structurii oaselor, ceea ce le face mai fragile și mai predispuse la fracturi, chiar și în urma unor traumatisme minore. Factorii de risc majori pentru osteoporoză includ vârsta înaintată, deoarece oasele își pierd densitatea și capacitatea de regenerare odată cu trecerea anilor. Persoanele cu un indice de masă corporală scăzut sunt, de asemenea, mai predispuse la osteoporoză, deoarece o masă osoasă redusă înseamnă o structură osoasă mai slabă și mai vulnerabilă.
Imobilitatea prelungită reprezintă un alt factor important, deoarece lipsa activității fizice reduce rezistența oaselor, slăbindu-le în timp. Tratamentul cronic cu glucocorticoizi contribuie, de asemenea, la pierderea masei osoase, deoarece aceste medicamente afectează procesul de remodelare osoasă. În plus, obiceiuri nesănătoase precum fumatul și consumul excesiv de alcool au un impact negativ asupra sănătății oaselor, accelerând degradarea lor și amplificând riscul de fracturi. Toți acești factori combinate cresc semnificativ vulnerabilitatea persoanelor la osteoporoză și complicațiile acesteia.

Evaluarea riscului de fractură
pentru a evalua riscul de fracturi osteoporotice la pacienți, sunt folosite metode precise, precum DXA (Absorbția Duală cu raze X) și FRAX. DXA este o tehnică imagistică utilizată pentru măsurarea densității osoase, identificând persoanele cu oase fragile și un risc crescut de fracturi. FRAX, pe de altă parte, este un instrument care calculează probabilitatea unei fracturi osteoporotice majore în următorii 10 ani, bazându-se pe factori precum vârsta, istoricul familial, densitatea osoasă și alte afecțiuni medicale. Aceste evaluări sunt esențiale în cazul pacienților cu demență și osteoporoză, deoarece permit intervenții precoce, prevenind fracturile, mai ales cele vertebrale, care au un impact semnificativ asupra calității vieții.

Strategii de prevenire și tratament
pentru pacienții care suferă atât de demență, cât și de osteoporoză, prevenirea fracturilor este o prioritate majoră. Exercițiul fizic regulat este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție. Activități precum mersul pe jos și exercițiile pentru îmbunătățirea echilibrului și forței musculare reduc riscul de căderi, principalele cauze ale fracturilor osteoporotice. Exercițiile trebuie adaptate capacităților fiecărui pacient, astfel încât să ofere beneficii maxime.
Un alt factor esențial pentru sănătatea oaselor este aportul corespunzător de calciu și vitamina D. Calciul ajută la menținerea densității osoase, în timp ce vitamina D îmbunătățește absorbția calciului în organism. Pentru pacienții vârstnici și, în special, pentru cei cu demență, asigurarea unui aport suficient de calciu și vitamina D este vitală, deoarece deficiențele acestora pot accelera pierderea masei osoase.
Prevenirea căderilor este la fel de importantă în gestionarea riscului de fracturi. Adaptarea mediului în care trăiesc pacienții este o măsură eficientă: instalarea barelor de sprijin în băi, eliminarea obstacolelor din casă și asigurarea unei bune iluminări sunt măsuri simple care pot preveni accidentele. Pentru pacienții cu demență, crearea unui mediu sigur și previzibil poate reduce considerabil riscul de căderi.

Concluzii
Pacienții cu tulburări neurocognitive, precum demența, prezintă un risc semnificativ mai mare de complicații osteoporotice din cauza declinului lor cognitiv și motor. Evaluarea periodică a riscului de fractură, împreună cu măsuri eficiente de prevenție, este esențială pentru menținerea calității vieții acestor pacienți. Implementarea strategiilor preventive, cum ar fi exercițiile fizice regulate, un aport adecvat de calciu și vitamina D, și adaptarea mediului de viață, poate reduce semnificativ incidența fracturilor și poate ajuta pacienții să-și păstreze independența pentru cât mai mult timp.

Bibliografie selectivă

1. Wright, N. C., Looker, A. C., Saag, K. G., Curtis, J. R., Delzell, E. S., Randall, S., et al. (2014). The recent prevalence of osteoporosis and low bone mass in the United States based on bone mineral density at the femoral neck or lumbar spine. J Bone Miner Res, 29, 2520-2526.
2. NIH Consensus Development Panel on Osteoporosis Prevention, Diagnosis, and Therapy. (2001). Osteoporosis prevention, diagnosis, and therapy. JAMA, 285, 785-795.
3. Kanis, J. A. on behalf of the World Health Organization Scientific Group. (2007). Assessment of osteoporosis at the primary health-care level. Technical Report. World Health Organization Collaborating Centre for Metabolic Bone Diseases, University of Sheffield, UK.
4. Compston, J., Bowring, C., Cooper, A., Cooper, C., Davies, C., Francis, R., et al. (2013). Diagnosis and management of osteoporosis in postmenopausal women and older men in the UK: National Osteoporosis Guideline Group (NOGG) update 2013. Maturitas, 75, 392-396.
5. Cooper, C., & Melton, L. J. 3rd. (1992). Epidemiology of osteoporosis. Trends Endocrinol Metab, 3, 224-229.
6. Fried, L. P., Tangen, C. M., Walston, J., Newman, A. B., Hirsch, C., Gottdiener, J., Seeman, T., Tracy, R., Kop, W. J., Burke, G., et al. (2001). Frailty in older adults: evidence for a phenotype. J Gerontol A Biol Sci Med Sci, 56(3), M146-156.
7. Rockwood, K., Song, X., MacKnight, C., Bergman, H., Hogan, D. B., McDowell, I., & Mitnitski, A. (2005). A global clinical measure of fitness and frailty in elderly people. CMAJ, 173(5), 489-495.
8. Ensrud, K. E., Ewing, S. K., Taylor, B. C., Fink, H. A., Stone, K. L., Cauley, J. A., et al. (2007). Frailty and risk of falls, fracture, and mortality in older women: the study of osteoporotic fractures. J Gerontol A Biol Sci Med Sci, 62(7), 744-751.
9. Kennedy, C., Ioannidis, G., Rockwood, K., Thabane, L., Adachi, J., Kirkland, S., et al. (2014). A frailty index predicts 10-year fracture risk in adults age 25 years and older: results from the Canadian multicentre osteoporosis study (CaMos). Osteoporos Int, 25(12), 2825-2832.
10. Li, G., Thabane, L., Papaioannou, A., Ioannidis, G., Levine, M. A., & Adachi, J. D. (2017). An overview of osteoporosis and frailty in the elderly. BMC Musculoskelet Disord, 18(1), 46.