SRCE scoate capul

Avântat cum eram în hotărârea mea de a fonda Societatea Română de Chirurgie Estetică (SRCE), pe când eram angajat la Clinica de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din București, colaborator al prof. Agrippa Ionescu și colocatar cu acesta la vila dumnealui din Barbu Ștefănescu Delavrancea, ca parte din înțelegerea pe care am avut-o, insistând să mă transfere în București pentru a contribui la consolidarea spiritual-științifică a spitalului (rămas în păragină la „poluția“ din ’89, când profesorul a fost pus pe făraș de colaboratorii fideli, ei bântuind pe la aripile spitalelor din Titan și Steaua la final), am bătut palma.

Ăs’ timp profesorul, cu relațiile de pe vremurile ce apuneau, aparent, începea consolidarea fizică a spitalului, începând de la bază, adică de la subsol, cu proiectele făcute de specialiștii trecuți prin dramele cutremurului din ’77 și susținerea finală a celor de la SRI, instituție care preia locația, ferită de privirile indiscrete ale lumii.
În 1993 vine și prima serie de medici rezidenți în chirurgie plastică, admiși prin concurs, în număr de 12, majoritatea din București, dacă nu chiar toți, dornici de școală, copleșiți de faima profesorului Agrippa, care-i mângâia părintește pe creștetul conștiinței profesionale, detaliind explicația problemelor și soluționarea lor chirurgicală, în cazul pacienților veniți la consultație, lăsând în seama mea partea teoretică, de prezentare sistematică a cursurilor specialității, pe care abia ce-o amușinau, cu sfială.
Așa se face că, fiecare rezident primea, prin rotație, câte un articol din vasta mea bibliotecă, adusă de peste Canalul Mânecii, cu feribotul, după aproape doi ani de studiu ca bursier al Societății Britanice de Chirurgie Plastică, articol pe care-l dezbăteam dimineața, după un interval de rumegat informația de vreo zece zile, discuțiile fiind întotdeauna colegiale, prietenești, creând o atmosferă de studiu ce scoteau în evidență inteligența lor și pasiunea pentru chirurgia plastică.
Nu mai spun că subiectele de chirurgie estetică erau cele mai vânate, ținând cont că la acea vreme, în România nu se vorbea de așa ceva, accesul la informații fiind extrem de limitat, iar de la cine să înveți practic, nici atâta, la vedere.

Stimulat de interesul lor și, de ce să nu recuneosc și de-al meu, în chirurgia estetică, mă zgândăre ideea de-a constitui o societate de profil, din cadrul medicilor plasticieni și pun pe hârtie statutul ei, cu susținerea marelui chirurg plastician Valeriu Borcea, alături de care am făcut demersurile de înregistrare la AMR (Asociația Medicilor din România) în decembrie 1993. Ce minte, ce visuri, ce bariere, ce comentarii contra am întâmpinat, că vreau să sparg specialitatea, că noi cu ce-o să mai rămânem, că cine-o să vină și cine-o să facă ce spuneți voi. Da, domnilor colegi, dar specialitatea trebuie să se dezvolte, și nu le poți face toate la fel de bine în toate ramurile, așa că, e musai o dezvoltare pe compartimente, cum au ajuns astăzi chirurgia arsurilor, a mâinii, cranio-facială, microchirurgia reconstructivă, chirurgia plastică pediatrică și, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, chirurgia estetică.

Prima întrunire de constituire a SRCE are loc, cu ajutorul lui Dumnezeu, la Cluj-Napoca, în 25 mai 1994 învitatul nostru fiind prof. John Gowar, mentorul meu la Birmingham Accident Hospital, cu care am colaborat la rezolvarea cazurilor dificile de arsuri și corectarea sechelelor folosind expandere tisulare și implante de silicon. După buget, vorba lui Caragiale, ne-am limitat la o singură zi de prezentări și dezbateri, sponsorii fiind nedumeriți că ce-i aia chirurgie estetică, și abia d’am primit o sumă de vreo sută de dolari de la Primăria Clujului, restul cheltuielilor căzând în seama organizatorului, adică io, meșterind o deplasare la cabana mea de la Mărișel unde am petrecut românește, cu grătare și horincă, apreciată de toți, pe frigul ce nu se mai dădea dus.
Au mai urmat manifestări în anii următori la Timișoara, noiembrie 1995, organizat local de dr. Tiberiu Bratu, cu participarea președintelui Societății Britanice de Chirurgie Plastică, Mr. A.C.H.Watson din Edinburgh, tematica fiind Rinoplastia, iar în octombrie 1996 la Iași, organizat local de dr. Ștefan Luchian, subiectul abordat fiind chirurgia feței.
Ei, dar lansarea la apă a SRCE s-a făcut cu adevărat la Cluj-Napoca, în iunie 1997 când am organizat congresul „Știința și Arta Liposculpturii Corpului Uman“, pentru prima dată efectuându-se operații live, la clinica mea privată, efectuate de maeștrii recunoscuți internațional ca Pierre Fournier (lipoaspirație și transfer de grăsime), Ziya Saylan (lipoaspirație și corecția ridurilor de expresie folosind toxina botulinică pentru prima dată în România) și Anthony Erian (președintele Academiei Europene de Chirurgie Cosmetică – lifting facial).
Printre noi, învățăceii cu camerele la vedere, Dana Jianu, Ioana Apostolescu și Carmen Giuglea.
A fost pentru prima dată când plasticienii români au văzut într-un cadru organizat astfel de intervenții, le-au pipăit, înregistrat, comentat cu protagoniștii, inclusiv la cina festivă, pentru ca mai apoi, pe baza contactelor directe intermediate de noi, să plece la stagii de practică la clinicile prietenilor mei, de prin Europa.

Gheața fiind spartă, am recidivat cu congresele ce primeau o tot mai mare recunoaștere, audiența depășind suta de persoane, taxele de înregistrare modice, invitații de renume, cheltuielile și ele în creștere, grosul fiind suportat de clinica mea, că doară voiam să promovez chirurgia estetică în România. Chit că, din banii cheltuiți la un congres, fără ştirea nevestei, puteam să-mi cumpăr o garsonieră-n Cluj. Acum, cu interesul sponsorilor care s-au prins de mișcare, organizarea de congrese a devenit lucrativă, adică profitabilă.
Da bine mă Tomo, așa trebă faci, mă’ntreabă unu, că-i înveți pe toți să opereze și-ți faci singur concurența? Pai da, dragă, că doar așa se vede valoarea.
Geaba alergi singur și strigi c-ai ieșit pe locul întâi!