Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, inițiază, cu sprijinul Asociației Medicover, a doua ediție a inițiativei „Soluții pentru Comunitate”. Aceasta reprezintă un efort concentrat de-a lungul unui an de zile pentru a scoate în evidență, sprijini și finanța și concretiza zece proiecte remarcabile ce vizează educația, sănătatea și protecția mediului.
ONG-urile din România, cu o tradiție de cel puțin doi ani în activitate, împreună cu instituțiile de învățământ care îndeplinesc criteriile stabilite, sunt încurajate să se alăture campaniei. Proiectele înscrise vor fi apreciate în funcție de criterii precum impactul, coerența, eficiența și sustenabilitatea lor. Procesul de înscriere este simplificat prin platforma online www.solutiipentrucomunitate.ro, deschisă pentru aplicații începând cu data de 5 octombrie. La încheierea etapei evaluative, zece dintre cele mai bune proiecte vor beneficia de sprijin financiar, suma totală alocată fiind de 150.000 euro.
„În urma impactului remarcabil al primei noastre ediții, este imperativ să continuăm această călătorie. Experiența de jurizare a proiectelor de anul trecut ne-a arătat că există o putere neexplorată în comunitățile noastre, o dorință importantă de a produce schimbări vizibile și de durată. Înțelegem că sfera sănătății, în care activăm cu pasiune, este strâns legată de aspectele mai largi ale sănătății comunității – o educație solidă și un mediu sustenabil. Prin campania «Soluții pentru Comunitate», vrem să oferim acea punte între prezent și un viitor în care educația, sănătatea și mediul converg pentru binele fiecăruia dintre noi”, a declarat Laurențiu Luca, Director General Synevo România.
Încheiată recent, prima ediție a campaniei „Soluții pentru Comunitate” a avut un impact considerabil, atingând direct peste 100.000 de beneficiari în cadrul proiectelor implementate. Aceste acțiuni nu doar că au abordat nevoile imediate, dar au și pus bazele unor schimbări durabile în comunitate, consolidând în același timp spiritul de colaborare și inovație.
„Ediția inaugurală a campaniei «Soluții pentru Comunitate» a fost cu adevărat memorabilă. Am văzut din prima linie angajamentul și pasiunea extraordinară depuse de organizațiile neguvernamentale și instituțiile de învățământ care au dus la bun sfârșit proiectele lor cu succes, atingând o gamă largă de beneficiari – de la copii și tineri aflați în situații vulnerabile, la persoane în vârstă și comunități locale. Continuăm, deci, misiunea noastră de a sprijini inițiativele inovatoare care vor aduce soluții durabile pentru provocările actuale și viitoare din România”, a declarat George Istrate, Director General Asociația Medicover.
Campania „Soluții pentru Comunitate” se derulează în trei etape care cuprind: depunerea proiectelor, evaluarea și implementarea celor selectate. Jurizarea va fi realizată de organizatori și de un juriu din care fac parte reprezentanți mass media.
Temele vizate în campania „Soluții pentru Comunitate”
Educația – Îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ din medii defavorizate, digitalizarea școlilor, educație pentru un stil de viață sănătos, programe de conștientizare și gestionare a emoțiilor etc.
Sănătatea – Programe integrate destinate recuperării diferitelor tipuri de dependență, programe de prevenție medicală în rândul copiilor instituționalizați, proiecte inovative cu aplicabilitate în sănătate, programe de implementare de cursuri de prim ajutor etc.
Mediul – Proiecte menite să găsească soluții pentru realizarea mai multor spații verzi, proiecte care pot diminua risipa de resurse, programe de reciclare/ reutilizare etc.
Depunerea proiectelor
Proiectele se depun online pe platforma programului, www.solutiipentrucomunitate.ro, în perioada 5 octombrie 2023, ora 00:00- 27 octombrie 2023, ora 17:00.
Evaluarea proiectelor
Proiectele înscrise în campanie vor fi evaluate de către organizatori în prima etapă de selecție, care vizează îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate din regulament. Proiectele astfel selectate și declarate finaliste vor fi ulterior susținute în fața juriului, care le va evalua și nota. Din juriu fac parte Laurențiu Luca – Director General Synevo România, Alexandra Moisescu – Corporate Communications Director Synevo România, George Istrate – Director General Asociația Medicover, Lăcrămioara Botezatu – CSRmedia.ro și Vlad Petreanu – jurnalist. Criteriile de notare și departajare urmărite de comisia campaniei sunt impactul proiectului, coerența și eficiența proiectului, sustenabilitate. Nota finală a fiecărui proiect este media aritmetică a notelor acordate de toți reprezentanții juriului.
Regulamentul complet și documentele necesare înscrierii proiectelor în campanie sunt disponibile pe platforma www.solutiipentrucomunitate.ro.