Taxarea producătorilor și politicile de preț sunt cei mai importanți factori care afectează sănătatea aprovizionării cu medicamente a sistemului și a pacienților!

Author

Publicat la data de 15-11-2023
Categoria: Farmacie

Interviu realizat cu doamna Simona Cocoș, Preşedintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România

Stimată doamnă Simona COCOȘ, anul acesta ați fost realeasă Preşedinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) pentru al doilea mandat consecutiv. Ce este prioritar în noua strategie de coordonare?
APMGR reprezintă companiile farmaceutice care furnizează cea mai mare parte a medicamentelor din România, tratează peste 70% dintre pacienții români și este vocea producătorilor de medicamente generice și biosimilare. În calitate de partener pentru autoritățile din domeniul sănătății, ne propunem ca pacienții români să aibă un acces mai bun la medicamentele generice și biosimilare, medicamente de calitate, eficiente și aprobate de autoritățile competente la nivel european și local. Portofoliul membrilor APMGR acoperă toate ariile terapeutice, contribuie la optimizarea bugetară, în concluzie contribuie la eficientizarea sistemului de sănătate din România pentru generațiile actuale și viitoare.

Cum putem avea în România un sistem de sănătate la nivel european?
Există niște decalaje între sistemul de sănătate românesc și cel vest european, dar putem confirma faptul că actuala conducere a Ministerului Sănătății are o viziune nouă, orientată către pacienți și accesul acestora la medicamente, recent implementând măsuri importante, precum ajustarea celor mai mici prețuri (0-25 RON și 25-50 RON) cu inflația, aceasta din urmă generând creșteri de costuri pentru producția de medicamente generice. Aș vrea să menționez că medicamentele generice la care fac referire sunt medicamente compensate, cu preț reglementat de către Ministerul Sănătății, pentru care producătorii nu pot absorbi impactul inflației prin creșterea prețului.
În concluzie, măsura de indexare cu inflația a medicamentelor compensate cu cele mai mici prețuri este binevenită, dar măsurile trebuie să continue, mai ales în direcția unei noi metodologii de prețuri, aspect deja confirmat de către Ministerul Sănătății.

Care sunt provocările actuale cu care se confruntă Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR)?
Taxa clawback și politica celui mai mic preț vor rămâne principalele bariere pentru aducerea pe piața din România a cât mai multor medicamente generice și biosimilare, precum și pentru atragerea de noi investiții în această industrie.
Salutăm inițiativele autorităților de aliniere a taxei clawback pentru toate medicamentele generice și biosimilare la nivelul de 15%, precum și ajustarea celor mai mici prețuri cu inflația, aceste măsuri fiind un pas important pentru dezvoltarea unui mediu de operare favorabil pacienților, menit să asigure prezența pe piață a cât mai multor medicamente. Se observă un nou mod benefic de gândire din partea autorităților, care se concentrează pe disponibilitatea medicamentelor pentru pacienți în loc de prețul minim european.

Medicamentele generice și biosimilare au demonstrat capacitatea de a genera economii de cost considerabile pentru bugetele publice. Care este în prezent accesul pacienților români la medicamentele generice şi biosimilare?
Medicamentele generice intrate pe piață în perioada 2015-2022 au contribuit la optimizarea bugetară cu o valoare totală de 1071 milioane EUR. Valoarea totală previzionată a optimizării bugetare generate de medicamentele generice și biosimilare care vor intra în ariile terapeutice unde medicamentele de referință urmează să își piardă exclusivitatea în perioada 2023-2025 însumează circa 345 mil. EUR în următorii 5 ani (2023-2027) (studiu IQVIA pentru APMGR).

Uniformizarea taxei clawback indiferent de proveniență, anunțată anul acesta de domnul ministru Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila a schimbat ceva în problema penuriei de medicamente generice de pe piața românească?
Este un pas important pentru dezvoltarea unui sistem de sănătate durabil, centrat pe nevoile pacientului. Cu toate acestea dacă comparăm sistemul local de sănătate cu cel european, observăm că în alte țări politica de taxare a medicamentelor generice și biosimilare este una puțin severă, deoarece aceste medicamente prin simpla prezență pe piață și crearea unei concurențe reale generează spațiu bugetar și acces crescut. Drept urmare, majoritatea țărilor europene aleg să nu penalizeze suplimentar aceste medicamente, care oricum sunt înregistrate cu prețuri mai mici.

Ce măsuri promovați în scopul păstrării pe piață a medicamentelor „prea ieftine”?
Taxarea producătorilor și politicile de preț sunt cei mai importanți factori care afectează sănătatea aprovizionării cu medicamente a sistemului și a pacienților. Nu poți rezolva problemele structurale ale sistemului de sănătate cu taxe mari și prețuri cât mai mici.

Cum reușiți să realizați un echilibru între cultura orientată către oameni a marilor companii producătoare de medicamente generice și biosimilare membre ale APMGR cu sarcinile de creștere ale acestora într-un context economic și de reglementare dificil?
Echilibrul se poate realiza prin asigurarea predictibilității la nivel legislativ, al stabilității partenerilor de dialog și al politicilor orientate către creșterea accesului pacienților la tratamente și nu în ultimul rând o administrare eficientă a bugetului.

Am remarcat în bilanțurile marilor companii furnizoare de produse medicale atât cifre anuale mari și în creștere dar și profituri bune. Este totuși piața românească una atractivă?
Piața românească are potențial de creștere deoarece încă nu ne situăm la nivelul de adopție de tratamente al țărilor vestice și chiar al unora dintre vecinii noștri precum Ungaria. Suntem datori pacienților din România să creștem accesibilitatea la tratamente moderne, eficiente, la prețuri accesibile. Pentru producătorii locali, tranzacțiile intracomunitare sunt o gură de oxigen pentru a păstra echilibrul și sănătatea financiară, care compensează neajunsurile pieței locale.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.