„Urologia românească de astăzi și-a consolidat poziția în prim-planul medicinei mondiale“

Author

Publicat la data de 14-09-2023
Categoria: Urologie

Interviu realizat cu Academician Profesor Universitar Dr. Ioanel Sinescu, Președintele Asociației Române de Urologie

Stimate domnule Profesor, vă rog să amintiți, la începutul discuției, câteva dintre reperele românești la care trebuie să se raporteze orice medic implicat în progresul științelor medicale din România.
România are o tradiție excepțională în medicină, cum greu ne putem imagina în zilele noastre. Întreaga istorie a ultimilor 150 de ani este presarată de nume care au rămas în memoria comunității medicale de la noi și din străinătate. Majoritatea acestora s-au format în cele mai prestigioase universități și clinici din lume și apoi au ales să revină în țară pentru a crea o școală de medicină comparabilă cu tot ceea ce exista pe plan internațional. Dacă vorbim despre numele mari, eu am cel puțin 100 la care m-am raportat, de-a lungul anilor, în tot ceea ce am scris. Putem începe cu creatorii de școli medicale: Carol Davila, Gheorghe Marinescu, Thoma Ionescu, Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Petre Herescu, întemeietorul Societății Române de Urologie, pentru a ajunge la cei care au contribuit ulterior, decisiv, la stabilirea solidei reputații de care se bucură medicina românească: Acad. Nicolae Hortolomei, Acad. N. Gh. Lupu, Acad. Iuliu Hațieganu, Acad. Theodor Burghele, Prof. Ion Juvara, Prof. Dan Setlacec, Prof. Gh. Litarczek, Prof. Leonida Gherasim, Prof. Eugeniu Proca, maestrul meu și mulți, mulți alții.

Au trecut 24 de ani de când ați preluat destinele Urologiei românești de la mentorul dumneavoastră, Prof. Eugeniu Proca. Cu ce speranțe ați pornit la drum legat de viitorul Asociației de Urologie?
După cum bine știu colegii mei de specialitate, istoria noastră, ca organizație profesională, nu a fost una liniară. Prima Societate Română de Urologie s-a născut, oficial, în 1909 sub patronajul marelui Profesor Petre Herescu. A urmat asimilarea ei în Societatea Română de Chirurgie în 1927, o primă renaștere realizată în 1934 de Profesorul Nicolae Hortolomei sub denumirea „Societatea Română de Boli Genito-Urinare’’, altă fuziune forțată sub tutela Societății de Chirurgie în 1948 (al cărei președinte era Profesorul Theodor Burghele) și, la final, ne-am caștigat „independența’’ în 1989, conduși de profesorul Eugeniu Proca. O ultimă schimbare a avut loc în 2001, când Societatea a devenit Asociația Română de Urologie, așa cum o știm astăzi. Trebuie spus că, de-a lungul anilor, în conducerea Organizației noastre s-au regăsit nume cu greutate ale Urologiei române și europene (mai puțin în perioada comunistă), care au încurajat schimburile de idei și ne-au ajutat considerabil la dezvoltarea specialitatatii pana la nivelul la care a ajuns în zilele noastre.
Eu am fost ales în 1999 Președintele a ceea ce se numea, încă, Societatea Română de Urologie. Anticipând eventualitatea acelui moment, având exemplul și îndemnurile maestrului meu, Profesorul Eugeniu Proca, și exemplul marilor medici din trecut, am făcut tot posibilul să obțin cât mai multe specializări în centre medicale prestigioase din SUA, Germania, Franța, Israel etc. În pofida faptului că școala românească de Urologie a evoluat în trecut la nivel internațional, perioada în care ne-am aflat în spatele Cortinei de Fier nu ne-a permis accesul la toate studiile și tehnicile avansate, decât în măsura în care am avut prilejul să le descoperim la fața locului.
Planul meu a fost simplu: dacă va veni momentul sa preiau responsabilitatea acestei discipline, atât ca Președinte al Asociației cât și ca pedagog sau șef de clinică, obligația mea prioritara a fost pregatirea profesionala de așa manieră încât să am mai multe răspunsuri (maximal) la problemele pacientilor. Mai mult, dorința mea a fost să readuc Urologia românească în prim-planul Urologiei europene și mondiale, acolo unde îi este locul, poziție pentru care au muncit și s-au sacrificat toate generațiile anterioare.
Astăzi pot spune că acest scop a fost atins. Asociația nostră este extrem de activă pe plan european, iar urologii noștri, membri ai ARU, sunt de facto, automat, membri ai EAU, cu acces la orice manifestare stiintifica, sub egida acestei Organizații și la toate celelalte beneficii profesionale aferente.

Aproape întreaga dumneavoastră carieră de medic se leagă indisolubil de ’’nava amiral’’ a Urologiei românești, Centrul Pentru Uronefrologie Și Transplant Renal ”Fundeni’’, pe care il și conduceți din 1997. Ce înseamnă Centrul astăzi pentru pacienți?
Centrul reprezinta stația terminus pentru aceasta specialitate medicală în România. Aici se formeaza și se perfecționează noile generații de specialiști și tot aici vin cele mai complicate cazuri, care nu pot fi diagnosticate sau tratate în alte unități spitalicești din tara. În clinică trebuie să ai răspunsuri și soluții pentru pacienți, indiferent de complexitatea patologiei cu care se prezintă!
După deschiderea produsă în 1989, am redobândit accesul la tot ceea ce înseamnă tehnică de vârf în Urologie, am reactivat colaborările cu specialiștii din întreaga lume și „am pierdut” dreptul de a spune pacientului „nu știu’’ sau „nu pot’’! Avem acces la cele mai noi tehnici de investigație și medici pregătiți să ofere soluții la nivelele actuale ale urologiei romanesti și internationale.
Odată ce avem diagnosticul, putem stabili abordarea optimala a unui caz, iar specialiștii pregătiți de noi cunosc, știu toate tehnicile aplicate în întreaga lume.
Cum a evoluat Centrul nostru în ultimele decenii? Am introdus în această clinică chirurgia sub microscopul operator în 1985, pentru prima dată, am introdus transplantul de rinichi cu organe recoltate de la donatori în moarte cerebrală, atât la adult în 1997 cât și la copil în 1999, am introdus tehnicile de chirurgie majoră cum ar fi pentru cancerul renal cu extensie în cavitățile inimii (extensia trombului tumoral pe cale venoasă, prin vena cavă inferioară, până în atriul și chiar în ventriculul drept) după ce am văzut astfel de intervenții efectuate la Cleveland Clinic Foundation, împreună cu chirurgi cardiaci, în echipă mixtă, sub circulație extracorporeală. Am introdus oncologia de mare anvergură, cu limfodisecții largi pentru tumorile renale, vezicale și testiculare, cu limfodisecție retroperitoneală pentru toate acestea. Dupa cistectomia radicala, foarte adesea, reconstruim neovezici din segmente ale tubului digestiv (neovezica de substitutie). Am introdus toate tehnicile de abordare ale litiazei aparatului urinar, prin litotriție extracorporeală cu unde de șoc, prin ureteroscopie, utilizând ca surse de energie pentru distrugerea calculilor energia ultrasonică și cea laser. Coroborat cu abordul percutanat al rinichilor, am ajuns până acolo încât în momentul de față, doar 2-3% dintre pacienții cu litiaza aparatului urinar mai ajung la operații clasice. Ceilalți sunt rezolvați prin tehnici de endourologie de aparat urinar superior, prin abord percutanat sau prin ESWL. Am introdus celelalte tehnici de abord pentru diversele tipuri de cancer ale aparatului urinar, cancer de glandă suprarenală, cancerul retroperitoneal, cancerul de căi urinare, cancerul prostatic, cancerul de uretră, cancerul penian, testicular etc. Acestea ar fi doar câteva exemple de patologie pentru care suntem pregatiți. Mai merită amintite intervențiile sub microscopul operator pentru infertilitatea masculină prin cauze obstructive, pentru impotențele organice de cauză vasculogenică, pentru autotransplantul testicular … Toate acestea au fost introduse în Centrul nostru, plus o serie de investigații legate de urologia funcțională, pentru tulburări de evacuare vezicală prin diverse cauze, cele mai multe neurologice. Mai sunt de adăugat investigații aprofundate pentru sindromul dureros pelvin cronic și pentru infecțiile urinare repetate, recidivante, care nu își dezvăluie cauza de la început. La blocul nostru operator sunt realizate, zilnic, 40-50 de intervenții cu diferite grade de dificultate, în 11 sali de operație, toate dotate la cel mai inalt nivel. Avem medici supraspecializați în toate cele 13 ramuri ale Urologiei, abordăm toate cele nouă tipuri de cancer care se adresează specialității noastre, efectuăm toată gama de intervenții chirurgicale aflate în arsenalul Urologiei.
În anul 2004, recunoscând performanțele acestui Centru, mărimea lui, complexitatea patologiei etc., Asociația Europeană de Urologie l-a denumit și a ramas asa: „Centru de Excelență” în Urologia Europeană.

Lucrările celui de-al XXXIX-lea Congres ROMURO sunt programate pentru perioada 25-27 mai, la Poiana Brașov. Cum arată programul științific și cât de consistentă apreciați că va fi participarea?
În curând va începe Congresul XXXIX al ARU la Poiana Brașov, unde timp de trei zile și jumătate vom avea manifestări științifice ce vor acoperi majoritatea aspectelor mari ale Urologiei actuale.
În ceea ce privește participarea, așteptăm peste 500 de membri ARU, care vor veni să se întâlnească cu colegii lor și, mai ales, cu o serie de invitați prestigioși de peste hotare. Am reușit să aducem nume de referință, specialiști în cancer renal, de prostată și urotelial, în patologia infecțioasă urinară, în litiază renală, în diferite tipuri de malformații ale aparatului urinar etc.
Congresul acesta se adresează, cu precădere, tinerilor urologi, care vor concura prin prezentari de lucrări și sesiuni hands-on și vor fi jurizați de un comitet format din personalități ale urologiei românești, cărora li se adaugă unii dintre invitații străini. Este una dintre formele de stimulare a pregatirii noilor generatii de medici, pentru a deveni urologi de nadejde și specialisti de valoare europeana.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.