Medic rezident Medicină Internă, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. Paulescu, București
Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Prof. Dr. N. Paulescu, București
Presedinte al Societatii Romane de Nefrologie, UMF Craiova
Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – Prof. Dr. N. Paulescu, București
Medic rezident ORL, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S.Curie”, București
Medic specialist oftalmolog Clinica oftalmologică OFTAPRO
Medic Primar Medicină de familie și nutriționist/dietetician, făcând parte din echipa Amethyst din anul 2014
Șef Clinică ORL, Spital Colțea, București
UMF „Carol Davila” din București, medic primar O.R.L., Doctor în Știinte Medicale, Atestat în Managementul serviciilor de sănătate, Coordonator al Compartimentului ORL din Spitalul Universitar de Urgență București.
Șef Disciplină ORL Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca Medic Primar SCJU Cluj-Napoca
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, din Târgu Mureș
Medic Specialist Oftalmolog, Ocularcare București
Medic primar Cardiologie, Medic primar Medicină Internă SCUMC „Dr. Carol Davila”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
Președintele Societății Române de Medicină Internă
Medic primar MF, Brăila, Vicepreședinte AREPMF
Președintele Asociației Medicilor de Familie București
Clinica Oftalmologica CLARIO Bucuresti
Înţeleg că în acest site conţinutul este destinat
doar profesioniştilor din sectorul medical.