Este tinerețea o alegere?

Fiecare persoană este afectată de trecerea timpului. Odată cu trecerea timpului și cu dorință de a trăi cât mai mult, vine și perioada bătrâneții.

Îmbătrânirea are o componentă personalizată, individualizată. Este un fenomen natural și progresiv în care apar modificări vizibile pentru fiecare persoană în parte. Nu există un parcurs standardizat de evoluție. Suntem într-un proces continuu de transformare atât mental cât și fizic. Acest proces are perioade care variază ca viteză între rapid și lent și este influențat de nivelul biologic, fizic, social, psihic, emoțional etc
Această evoluție este percepută diferit de fiecare în parte și cel mai adesea se evaluează în mod subiectiv.
În acest proces de îmbătrânire, de cele mai multe ori intervin diferențe pe care le percepem prin comparație: „ce am fost și ce-am ajuns”, „ce puteam și…ce mai pot acum”.
Totuși, sunt păreri diferite despre cum este percepută bătrânețea: „bătrânețea e grea sau urâtă”, „mă simt bătrân”, „mă simt neputincios”, „mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am ajuns până aici”, „fac și eu ce pot pentru că e firesc să pot mai puțin, am o vârstă”, „acum am timp și pentru mine”, „mă bucur de această perioadă la fel ca și de celelalte”, „fiecare etapă cu partea ei frumoasă”, „nu simt că am îmbătrânit, la fel eram și acum 10 ani” etc.
Stilul de viață, setarea mentală, perspectiva pe care o avem asupra evenimentelor, așteptările de la propria persoană, atenția reală și sănătoasă pe care ne-o acordăm, gradul de acceptare a vârstei și a capacităților prezente influențează atât procesul îmbătrânirii, cât și modul în care ne adaptăm noilor condiții. Acestă nouă condiție este în permanentă schimbare și adaptare fără a exista o soluție universală.
Vârsta este trăită diferit în funcție de percepția modificărilor asupra propriei persoane, modificări ce se manifestă la nivelul autonomiei, abilităților funcționale, suportului social pe care îl simțim, existenței unui scop, autoevaluării sănătății, simptomelor depresive etc
Când vorbim despre vârstă putem face referire la diferite tipuri de vârsta: cronologică, biologică, socială, psihologică, subiectivă etc. Fiecare tip de vârstă are specificul ei. În același timp ele se întrepătrund, coexistă. Uneori sunt în acord una cu cealaltă și sunt și situații când apare o diferență mare față de cel puțin una dintre ele.
Vârsta cronologică exprimă timpul trecut de la naștere până în prezent. În studii este folosită ca element de referință în cercetarea evoluției fizice și psihice la adulții vârstnici. Se referă la vârsta care apare în mod oficial în buletin. Vârsta cronologică este folosită cel mai des în cercetarea geriatrică și în domeniile care studiază parcursul vieții (Yannik, Sutin & Terracciano, 2018).
Vârsta biologică masoară capacitatea funcțională a organismului și este asociată cu gradul de conservare la nivel molecular și celular. În domeniul gerontologiei reprezintă un element ce masoară viteza de îmbătrânire/evoluție a organismului. Evaluarea se face în raport de criterii specifice cum ar fi: maturitatea osoasă, dezvoltarea sistemului musculoscheletic, maturitatea organelor interne etc
Vârsta socială se referă la rolurile sociale pe care le avem în funcție de etapa de vârstă cronologică la care se află persona și modul de adaptare la ele. Este văzută ca un fel de „ceas cultural” care stabilește ce este optim de realizat la un moment anume: la ce vârstă te căsătorești, când să devii părinte sau bunic, când începi să mergi la serviciu, când ieși la pensie sau cum este indicat să te porți în societate etc
Vârsta psihologică: indică nivelul de dezvoltare a personalității, capacitatea de adaptare la mediu comparativ cu alte persoane cu aceeasi vârstă cronologică.
Vârsta subiectivă reprezintă modul propriu în care o persoana iși percepe propria vârstă. Este un factor care influențează alegerile pe care le facem. Îndeplinirea reușită a cerințelor și nevoilor personale determină o percepție mai pozitivă asupra vârstei. Este un rezultat al procesului de adaptare și asumare a propriei vieți. Poate varia pe parcursul aceleași zile și în raport de evenimentele, situațiile și activitățile pe care le trăiește persoana.
Există o dorință universală de a fi mai tineri decât vârsta cronologică. Se manifestă ca o disociere de realitate (Weiss & Lang, 2012). Acest lucru este posibil și pentru că se simte cum timpul devine din ce în ce mai limitat și se asociază îmbătrânirea ca o experiență neplăcută. Astfel persoana caută evitarea trăirilor negative percepute similar unei amenințări. Foarte frecvent o astfel de poziționare față de vârsta apare în domeniile unde persoanele pot fi afectate de stereotipurile negative și mai puțin în domeniile unde imaginea de vârstnic este asociat cu ceva pozitiv (Kornadt et al., 2018).

În cazul celor care au experiențe personale negative în mediul social și intim s-a constatat că percepția vârstei este asociată cu o vârstă mai înaintată, se simt mai bătrâni decât sunt din punct de vedere cronologic.
Sunt cercetări în care s-a observat ca sentimentul de a fi mai tânăr comparativ cu vârsta cronologică este asociat cu: starea de bine psihologic, stimă de sine mai ridicată, simptomatologie depresivă scăzută, mai putin stres și mai puțină trăire a sentimentului de singurătate, funcționare cognitivă și funcționalitate ridicată, mortalitate mai scăzută (Seyul, Hairin, Jeanyoung & Yoosik, 2018; Veenstra, Daatland & Aartsen, 2001; Li et al, 2021).
Au fost studii în care cercetătorii au luat în calcul analizarea nivelului de materie cenușie cerebrală și a vârstei subiective ca predicție pentru vârsta creierului. S-a constatat că cei care iși percepeau vârsta ca fiind mai tineri corespundea cu acele persoane al căror volum de materie cenușie era mai mare în girusul frontal inferior și în girusul temporal superior. Au observat că plecând de la aceste informații sr putea prezice vârsta creierului (Seyul, Hairin, Jeanyoung & Yoosik, 2018).
Un studiu din 2009 (Schafer, 2009) a constatat un lucru interesant: în cazul celor în a căror copilărie unul dintre parinți a murit, în mod special mama, aceștia în perioada adultă se percep ca fiind mai în vârstă comparativ cu vârsta cronologică. Evenimentele traumatizante din copilarie pot schimba percepția asupra propriei vârste.
Trăirea personală a îmbătrânirii este legată de procesul de îmbătrânire a creierului și susține mecanismele neurobiologice ale vârstei subiective ca element important în sănătatea neurocognitivă.
Cu toate acestea, tinerețea este inclusiv o stare interioară pe care o putem cultiva prin acțiunile și atitudinile pe care învățăm să le alegem și să le avem zi de zi.

Bibliografie:

1. Kornadt, A. E., Hess, T. M., Voss, P., & Rothermund, K. (2018). Subjective age across the life span: A differentiated, longitudinal approach. The Journals of Gerontology Series B:Psychological Sciences and Social Sciences, 73, 767–777. doi:10.1093/geronb/gbw072
2. Li, Y., Liu, M., Miyawaki, C.E. et al. (2021). Bidirectional relationship between subjective age and frailty: a prospective cohort study. BMC Geriatr 21, 395. https://doi.org/10.1186/s12877-021-02344-1
3. Schafer, M. H. (2009). Parental death and subjective age: ”Indelible imprints from early in the life course?”. Sociological Inquiry, 79(1), 75–97
4. Seyul, K., Hairin, K., Jeanyung, C., Yoosik, Y. (2018). Feeling How Old I Am: Subjective Age Is Associated With Estimated Brain Age. Psychological Science, 34(6), 647-656 DOI: 10.3389/fnagi.2018.00168
5. Stephan, Y., Sutin, A.R. and Terracciano, A. (2018). Determinants and Implications of Subjective Age Across Adulthood and Old Age. In Carol D. Ryff, and Robert F. Krueger (eds), The Oxford Handbook of Integrative Health Science, Oxford Library of Psychology; online edn, Oxford Academic, 9 Oct., https://doi.org/10.1093/oxfordhb/9780190676384.013.7
6. Veenstra, M., Daatland, S., & Aartsen, M. (2021). The role of subjective age in sustaining wellbeing and health in the second half of life. Ageing & Society, 41(11), 2446-2466. doi:10.1017/S0144686X2000032X
7. Weiss, D., & Lang, F. R. (2012). “They” are old but “I” feel younger: Age-group
   dissociation as a self-protective strategy in old age. Psychology and Aging, 27, 153–163.
   doi:10.1037/a0024887