Introducere. Angiosarcomul hepatic primar (AHP)este o tumoră malignă hepatică primarărară, cu origine în țesutul mezenchimal, fiind caracterizat printr-o vascularizație bogată. Prevalența în rândul tuturor tumorilor maligne...
La nivel mondial, cancerul colorectal este unul dintre cele mai frecvent diagnosticate tipuri de cancer. Conform statisticilor din 2020 acesta reprezintă a treia neoplazie ca frecvență...
Abstract: Evoluția înțelegerii susceptibilității genetice a neoplaziilor gastrointestinale, prin identificarea unor gene și corelarea genotip-fenotip conduce la o personalizare a mijloacelor de diagnostic, screening și tratament....
Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Dr. Cristian Gheorghe,  UMF „Carol Davila“ din Bucureşti Stimate domnule Profesor, care vor fi temele principale ale lucrărilor ştiinţifice pe...
Interviu realizat cu doamna Prof. Univ. Dr. Anca Trifan, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași Anul acesta Congresul Naţional de Gastroenterologie, Hepatologie...
În oncopediatrie, radioterapia trebuie efectuat în majoritatea cazurilor numai cu ajutorul protonilor. Avantajele majore rezultă din faptul că doza necesară vindecării locale se poate aplica astfel...
Cancerul de col uterin reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, atât din punct de vedere al incidenţei cât şi al mortalităţii. România se situează pe...
Cancerul colorectal (CCR) a reprezentat în 2020 a doua cea mai frecvent diagnosticată neoplazie la nivel European, iar în România a doua cauză de mortalitate prin...
Domeniul medical este recunoscut pentru nivelul ridicat al așteptărilor legate de performanță și calitate, atât din partea pacienților și a familiilor acestora, cât și din partea...
Interviu realizat cu Dr. Alexandru Velicu, Manager Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” Stimate Domnule Dr. Alexandru VELICU, conduceţi un Institut de renume unde se desfăşoară...