În oncopediatrie, radioterapia trebuie efectuat în majoritatea cazurilor numai cu ajutorul protonilor. Avantajele majore rezultă din faptul că doza necesară vindecării locale se poate aplica astfel...
Niciun plan sustenabil nu poate exclude încurajarea producției, autorizării, prescrierii și utilizării medicamentelor generice și biosimilare! Interviu realizat cu doamna Simona Cocoș, Preşedintele Asociației Producătorilor de...
Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Emerit Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, Președintele Colegiului Farmaciștilor din România Stimate domnule Prof. Dumitru LUPULEASA, anul acesta Conferinţa Naţională de...
Cancerul de col uterin reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, atât din punct de vedere al incidenţei cât şi al mortalităţii. România se situează pe...
Cancerul colorectal (CCR) a reprezentat în 2020 a doua cea mai frecvent diagnosticată neoplazie la nivel European, iar în România a doua cauză de mortalitate prin...
Domeniul medical este recunoscut pentru nivelul ridicat al așteptărilor legate de performanță și calitate, atât din partea pacienților și a familiilor acestora, cât și din partea...
Interviu realizat cu Dr. Alexandru Velicu, Manager Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” Stimate Domnule Dr. Alexandru VELICU, conduceţi un Institut de renume unde se desfăşoară...
Interviu realizat cu Conf. Univ. Dr. Dana Lucia Stănculeanu, medic primar oncologie medicală și Șef Secție Oncologie Medicală 1 în Institutul Oncologic București, Președintele Societății Naționale...
În perioada 30 martie-1 aprilie 2023 se va desfășura la Iași cea de-a doua ediție a Simpozionului Regional Multidisciplinar de Tehnici Minim Invazive. Cu această ocazie...